La 30 de ani de la premieră, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil intră din nou în cinematografele din toată țara.
O comedie de dragoste lansată în secțiunea „Quinzaine des réalisateurs“ la Festivalul de Film de la Cannes din 1993, „E pericoloso sporgersi“ va putea fi urmărit pe marele ecran în variantă restaurată, la Cinematograful „Arta“ din Arad, vineri, 19 mai 2023, de la ora 19:00.
Accesul la film este gratuit.
Evenimentele de la Cinematograful Arta sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Cu o structură inovatoare pentru cinematografia română din acel moment și cu interpretări remarcabile ale unor actori precum Marius Stănescu, Natalie Bonifay și Florin Călinescu, filmul își păstrează și astăzi prospețimea și umorul. „E pericoloso sporgersi“ este distribuit de Transilvania Film.
„Nae Caranfil a apărut ca o tornadă, ca o promisiune a unui nou val care n-avea să se concretizeze decât mulţi ani mai târziu. «E pericoloso sporgersi» se întorcea şi el în România lui Ceauşescu, dar o făcea cu tandreţe şi sprijinindu-se pe o poveste solidă, trecută prin filtrul unei experienţe personale, în care elementele de recuzită predecembristă sunt folosite cu maximum de efect“, nota Mihai Chirilov, în Re:Publik, mai 2005.
Filmul, care a deschis o nouă epocă în cinematografia autohtonă, este compus din trei părți care narează aceeași poveste din punctul de vedere a trei personaje diferite: o studentă, un soldat și un actor de teatru. Acțiunea se petrece într-un oraș de provincie din România la începutul anilor ’80. Destinele celor trei se lovesc, schimbând ideile fiecăruia despre carieră, politică și dragoste.
Din distribuția filmului mai fac parte actorii George Alexandru, Marius Florea Vizante și Magda Catone.
Regia și scenariul sunt semnate de Nae Caranfil.
„E pericoloso sporgersi“ a câștigat Premiul criticii la Festivalul Internațional de Film de la Montpellier, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Bratislava și Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la La Baule.
Lasă un comentariu