La Bibliotecă, despre viață într-o lansare de carte: „Memoria pașilor”

La Bibliotecă, despre viață într-o lansare de carte: „Memoria pașilor”

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, organizează joi, 18 iulie, începând cu ora 18, lansarea volumului „Memoria pașilor”, semnat de Gabriela Baddour, scriitoare de limbă română stabilită în Betleem din anul 1988.

„Memoria pașilor” este un volum ce reflectă experiența vieții, scris, după cum afirmă autoarea, „în ultimele șase luni, fiind un jurnal și o introspecție” și care vine să completeze un bogat curriculum literar al unei scriitoare plină de sensibilitate și talent, cu studii filologice în România și în arte la Glasgow, Anglia. Gabriela Baddour scrie poezii încă din școala generală, debutând cu primele creații lirice în ziarul arădean „Flacăra roșie”. Prima sa carte, „Desfrunzirea de taină”, a fost publicată în anul 1982, la editura Litera din București. În Israel, a publicat în cotidianul „Ultima oră” și în revista „Orient Express”. În anul 1999 a semnat un volum-caiet de literatură, „Aș vrea să ningă”. După terminarea Colegiului Biblic din Betleem, în anul 2015, a publicat cartea „Pelerin în Țara Sfântă”, care a fost tipărită în trei ediții revizuite (2017, 2019, 2022). Poeziile adunate în decursul a 40 de ani au alcătuit cartea „Iubirea pur și simplu”, lansată în Grădina de Lectură a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad, în data de 2 iulie 2021. „Și iată că, în 2024, lansez tot în acest templu al cărții, volumul „Memoria pașilor”, care este tradus și în limba engleză”. Gabriela Baddour este de asemenea ghid turistic, iar proza și poezia ei reușesc să facă frumosul mai frumos, misterul mai înțeles și taina mai luminată, în acel loc sublim în care se împletește ca nicăieri în lume realitatea simplă cu divinul, în Țara Sfântă.

Volumul „Memoria pașilor”  va fi prezentat de prof. dr. Șimonca-Oprița Diana, de la Colegiul Naţional ,,Moise Nicoară” Arad, aducând astfel o perspectivă erudită și literară evenimentului.

Așadar, sunteți invitați la lansarea volumului „Memoria pașilor”, când puteți celebra împreună cu autoarea nu doar debutul unei noi cărți, ci și o poveste de suflet pe care o va împărtăși în Grădina de Lectură a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.