La Brexit, Soros iar pariază contra şi câştigă milioane de euro. Acum, pe spatele Deutsche Bank

La Brexit, Soros iar pariază contra şi câştigă milioane de euro. Acum, pe spatele Deutsche Bank

În contextul Brexit, George Soros n-a mai pariat contra lirei sterline, ci contra Deutsche Bank. Şi iarăşi a câştigat milioane de euro. Societatea să de investiţii Soros Fund Management LLC a pus la vânzare vinerea trecută, în ziua în care votul pro-Brexit a fost decis, şapte milioane de acţiuni ale băncii germane, în valoare de 100 de milioane euro. Acestea reprezintă 0,51% din totalul acţiunilor Deutsche Bank. Acţiunile nu erau în posesia lui Soros, care a tranzacţionat, practic, un bun „împrumutat”.

Este vorba de schema „vânzării în gol”, sau short sale, a unui pachet de acţiuni, pe bursă. În cadrul acestei scheme, investitorii mizează pe scăderea cursului acţiunii. La momentul ofertării, vânzătorul nu deţine pachetul de acţiuni, însă el este obligat să-l livreze „la termen”, ceea ce în acest gen de tranzacii financiare înseamnă, de regulă, două până la trei zile.

În ultimele zile de tranzacţionare pe bursă, de când a fost făcut public rezultatului referendumului pentru ieşirea Marii Britanii din UE, acţiunea Deutsche Bank a căzut cu mai bine de 20%. Luni, valoarea sa a atins un minim istoric în cadrul indicelui bursier DAX.

Vineri 24 iunie, în ziua în care fondul de investiţii al lui Soros a plasat „vânzarea în gol”, cursul acţiunii Deutsche Bank a căzut de la 15,52 euro, la 13,01 euro. Luni seara, la închiderea bursei, acţiunea valora 12,53 euro. Soros a investit deja la primele ore ale dimineţii. „Prin urmare, investitorul a realizat un câştig de peste zece milioane de euro”, precizează Sueddeutsche.de.

George Soros nu este însă singurul care a speculat contra Deutsche Bank. Vineri, şi hedgefond-ul londonez Marshall Wace a făcut o mişcare asemănătoare şi de acelaşi ordin de mărime ca şi Soros Fund Management LLC.

Faptul că interesul abilului speculant financiar George Soros s-a îndreptat, de astă dată, asupra celei mai mari bănci private germane, reflectă nu doar intuiţie, ci şi o cunoaştere temeinică a situaţiei sale de fond. Mai arată şi cât de ombilical e legată Deutsche Bank de UK: prin şeful sau John Cryan, care e britanic, dar şi prin relaţiile de afaceri cu City-ul londonez.

„Sigur că suntem, că bancă cu sediul în Germania dar şi cu afaceri puternice în Marea Britanie, bine pregătiţi pentru a atenua urmările ieşirii”, a spus Cryan la finale săptămânii trecute, când Brexitul a devenit evident.

În ultimul an, valoarea acţiunii Deutsche Bank a scăzut însă drastic, am putea spune că s-a înjumătăţit. Dacă la finele lunii iunie 2015, valoarea sa pe bursă din Frankfurt era în jur de 27 de euro, în 28 iunie 2016 această oscilează în jurul a 13 euro, potrivit site-ului Bursei din Frankfurt.

Articolul a apărut şi în HotNews

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.