La UTA, suporterii sunt abuzați, bruscați, loviți sau înjurați chiar pe banii lor de bătăușii de la DEY, afirmă reprezentanții Suporter Club UTA (SCU), într-un comunicat de presă.
De remarcat, că abuzurile au început în momentul în care Alexandru Meszar, omul care conduce UTA, a început să fie contestat de marea masă a suporterilor.
Iată comunicatul de presă al Suporter Club UTA:
În contextul ultimelor evenimente, în calitate de asociație al cărei scop este și reprezentarea suporterilor, ne simțim obligați din punct de vedere moral să avem o poziție fermă cu privire la comportamentul abuziv al angajaților firmei de pază DEY. Din capul locului respingem afirmația apărută într-o publicație locală, potrivit căreia „bodyguarzii de la Dey sunt asimilaţi ca şi duşmani ai galeriei”. În asociația Suporter Club UTA se regăsesc atât membri ai peluzei, cât și suporteri care urmăresc partidele din cele două tribune ale stadionului, astfel că putem afirma cu tărie că niciodată nu s-a pus și nu se va pune problema vreunei „dușmănii” cu cineva sau cu vreun grup de persoane. Cel puțin nu din partea suporterilor.
Pe de altă parte, este cunoscut deja modul în care angajații acestei firme de pază îi tratează pe suporterii arădeni, atât la intrarea pe stadion, cât și în incinta acestuia, de mai bine de un an de zile. Adică exact de când suporterii au început să îl conteste public și răspicat pe Alexandru Meszar. Și tocmai în acest context nu credem că această schimbare de atitudine a agenților de pază față de suporteri este una întâmplătoare.
Nu mai departe de ultima partidă, cea pe care UTA a disputat-o împotriva lui Dinamo, la Oradea, au existat comportamente abuzive din partea acestor agenți de pază la adresa suporterilor, chiar la intrarea pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Atribuțiile unor agenți de pază sunt să păzească, să prevină și să aplaneze eventuale conflicte, nu să le provoace din senin, fiindcă nu le convin privirile unor suporteri sau că au avut ei o zi proastă și trebuie să se descarce pe cineva. Mai departe, este deja cunoscut la nivelul întregii țări incidentul care a avut loc în aceeași seară de după partida cu Dinamo, în care aceiași agenți de pază ai firmei DEY au bătut pe o stradă din Arad un bărbat și pe fiul acestuia, după ce i-au oprit în trafic de maniera unei intervenții a forțelor speciale. Înțelegem, din declarațiile martorilor apărute în mass-media, că și acele persoane agresate de către cei de la DEY se întorceau tot de la meciul UTA-ei. Nu că ar fi vreo diferență între a lua la bătaie, pe stadion sau în mijlocul străzii, un suporter sau un simplu cetățean care nu este pasionat de fotbal. Aceste fapte sunt, cu atât mai grave, cu cât suporterii sunt abuzați, bruscați, loviți sau înjurați chiar pe banii lor. Practic, Alexandru Meszar îi plătește pe cei de la DEY să facă aceste lucruri, după ce încasează banii de la suporteri. Dar poate reușește Alexandru Meszar să dea zilele acestea dovadă de măcar o urmă de respect față de suporteri și le explică de ce se întâmplă toate aceste lucruri. Totodată, poate ne explică tuturor care este motivul pentru care aceeași firmă este plătită inclusiv pentru a păzi sediul de pe Calea Victoriei al clubului!? Pază pentru ce? Să nu se fure scaunele din birouri? Nu cu mult timp în urmă, același Alexandru Meszar îi cataloga pe unii dintre suporteri drept „niște cefe late”, iar acum, în cel mai ironic mod posibil, s-a înconjurat de niște „cerberi”, destui dintre ei chiar certați cu legea, pe care senzația este că îi asmuțește tocmai împotriva celor care susțin financiar acest club și care îl contestă pe el. Iar acest aspect este cu atât mai grav, cu cât, numele acestei firme de pază se află imprimat pe echipamentul de joc al echipei. Ironic, nu-i așa!?
Asa va trebuie. Sergiu Bâlcea ar fii salvat situația dinamitardă de la UTA dar răuvoitori s.au opus. Votez Sergiu Bâlcea, un OM și primar integru. El va salva UTA și Aradul
prima data du-te la scoala, sa inveti sa scrii. dupa aia la Mocrea, pentru tratament. :)))
aradul are nevoie de un lider cult, intelept, devotat, indiferent daca este vorba de Noghiu, Sergiu ori ndoamna Pistru, singurii care se opun distrugerii sistematice a orasului. de aceea aradenii sunt alaturi de ei si ii vor vota cu incredere. acesti tineri vor face schimbarea de care avem nevoie
Noghiule nu mai vorbi prostii, trei la leu, tu te auzi?