Ștrandul „Neptun” și Patinoarul Municipal renasc din propria cenușă, dacă e să dăm crezare unui proiect de hotărâre ce va intra la vot în ședința ordinară a CLM din această săptămână.Reparații capitale și investiții notabile ar trebui să execute Recons în zonele de agrement pe care le-a preluat, recent, din patrimoniul municipalității în administrare directă. Sumele de bani vehiculate în proiectul de hotărâre care așteaptă, joi, undă verde din partea aleșilor locali sunt fabuloase, iar schimbarea la față a ștrandului și a patinoarului ar fi fost remarcabilă dacă banii ar fi fost deja alocați așa cum se arată în anexele proiectului.De o schimbare reală în bine se vor putea bucura ștrandul și patinoarul pe viitor numai în cazul în care SC Recons SA va și pune umărul pentru ca planurile mărețe ale Primăriei să devină realitate.Investiții care ar trebui să se vadăConcret, proiectul cu numărul 177, din data de 20 iunie, se referă la modificarea anexei 8 din hotărârea 146/2014, prin care municipalitatea decidea, recent, atribuirea directă a ștrandului și patinoarului către Recons. Etapa întâi de amenajare a ștrandului costă, potrivit proiectului, 13.363.494,70 de lei și cuprinde, între altele, lucrări la aleile pietonale, amenajarea unei plaje securizate sau reabilitarea bazinelor și a podurilor de pontoane. Desigur, nu puteau să lipsească din ecuație piesele de mobilier urban. Pentru acestea din urmă, municipalitatea estimează cheltuieli de 226.294,77 de lei. În zona comercială, zonă a ștrandului în care „bate vîntul” de câțiva ani încoace, Primăria aduce 3330 de metri pătrați de rulouri de gazon, investiție care, tradusă în bani, face 78.041,88 de lei. Nu lipsesc celebrele borduri, necesare de această dată amenajării unei zone de spectacole în incinta ștrandului. În schimbul a 297 de metri liniari de borduri și a 386,5 metri pătrați de pavaj, suma de plată este de 69,918,84 de lei. Lista promisiunilor continuă cu o investiție de 74.103,58 de lei destinată bazinului pentru vârstnici și copii. În fine, pe lista lungă a bunelor intenții se află și o investiție de 39.668,61 lei, pentru studiul de fezabilitate și reparația capitală a agregatelor frigorifice aferente patinoarului artificial.Citeşte şi:FOCAR DE INFECŢIE la Ştrandul Neptun. VEZI cum arată zona fostelor cluburi! (GALERIE FOTO + VIDEO).google {left:100%;display:inline-block;position:fixed}
займ на карту без процентов
Lasă un comentariu