Un laborator multidisciplinar pentru tehnologii neconvenționale va funcționa în cadrul Facultății de Inginerie a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Un partener de încredere, Leoni Wiring Systems, multe proiecte derulate împreună și o nouă realizare de care va beneficia Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Aurel Vlaicu” din Arad: laboratorul multidisciplinar pentru tehnologii neconvenționale.
La finele săptămânii trecute, în prezența directorului general al companiei, Florin Dragomir și a directorului tehnic, Dacian Ilca, a rectorului UAV, Ramona Lile și a conducerii Facultății de Inginerie a fost inaugurat noul laborator din clădirea facultății. Laboratorul, care are dotări de ultimă generație, va fi folosit de studenții specializărilor de la Inginerie în cadrul activităților didactice.
„Compania Leoni este unul din cei mai importanți parteneri ai universității noastre. Implicarea în dezvoltarea bazei materiale a UAV, în procesul de inserție al absolvenților pe piața muncii, face ca acest parteneriat să fie unul dintre cele mai active. Mulțumim companiei și colegilor din cadrul facultății pentru implicare, pentru fiecare realizare în sprijinul studenților”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Lasă un comentariu