Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Arad, pentru a marca data de 13 octombrie ca Ziua Națională a Educației în Penitenciare, a organizat a doua lansare de carte a scriitoarei Mihaela Livia Popa.
Astfel, la secția exterioară a penitenciarului, invitata a lansat cartea cu titlul „Confesiunile unui înger căzut hipertensiv”, în care a adunat experiențe din viața personală, cu toate ingredientele care alcătuiesc viața.
O parte din participante s-au regăsit în confesiunile autoarei, conștientizând faptul că dificultățile apărute în viața lor pot fi imaginate ca niște furtuni, viața neoprindu-se odată cu intrarea în penitenciar.
Printre subiectele care au fost dezbătute în urma recenziei cărții se numără diferențele dintre generația „cu cheia la gât” și tineretul de astăzi, educația din zilele noastre, școala ieri și azi.
De asemenea, o problemă resimțită acut de către participante a fost aceea legată de eticheta de „deținută”, fiind adusă în discuție dificultatea de a fi angajate după liberare, având cazier judiciar.
Deținutele au fost încurajate să fie comunicative atunci când se confruntă cu probleme de orice natură, să le discute cu cineva apropiat, cu specialiștii angajați sau să aștearnă în scris ce le apasă, scrisul având astfel efecte terapeutice.
Activitatea a condus, pe de o parte, la creşterea încrederii în propria persoană şi în cei din jur, la situaţii noi de învăţare şi de exersare a conduitelor sociale şi morale de către personale custodiate, iar pe de altă parte, a facilitat sensibilizarea membrilor societăţii în raport cu problematica reintegrării sociale a persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate.
Lasă un comentariu