Este doliu la Moneasa, acolo unde Laurențiu Cătălin Bașagă, un tânăr politician care a candidat la funcția de consilier local, a decedat în dimineața zilei de vineri.
Potrivit primelor informații, acesta ar fi suferit un infarct, deși avea numai 26 de ani.
Ioan Nuțu Herbei, primarul comunei Moneasa, s-a numărat printre cei care și-au exprimat părerea de rău pentru moartea tânărului. „Atunci când un tânăr pleacă dintre noi în floarea vârstei este o pierdere pentru întreaga comunitate. Transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a declarat primarul. Potrivit acestuia, se știa că tânărul avea probleme cu inima încă de la naștere.
Laurențiu Cătălin Bașagă era originar din Rănușa și făcea partea din TNL Arad. Acesta obișnuia să scrie poezii. Pe aceasta a scris-o chiar în ultima noapte în care s-a mai aflat printre noi:
„Nu-ți ceda locul din viață,
pentru tot ce-i trecător,
că ai s-ajungi să-ți plângă-n față
timpul cel nerăbdător.
Nu lăsa pe nimeni in lume,
să îți schimbe al tău gând,
nu lăsa nici să te îndrume,
spre alt drum pe-acest pământ!”
Lasă un comentariu