România și Aradul au o șansă unică la dezvoltare, iar pentru acest lucru este nevoie de o majoritate parlamentară și un guvern stabile, care să tragă în aceeași direcție.
Este opinia lui Lazăr Faur, cunoscut jurnalist arădean care astăzi este candidat pentru Camera Deputaților. Faur crede că arădenii vor înțelege miza acestor alegeri și vor acorda încrederea lor Partidului Național Liberal.
Oportunitatea momentului – o guvernare liberală
„Pentru România urmează o perioadă de patru ani fără alegeri, iar acest lucru oferă o fereastră de oportunitate nemaipomenită. Dacă țara este condusă responsabil și eficient, România poate face saltul către dezvoltare așteptat de cetățeni”, spune Lazăr Faur. Experiența lui, mai întâi din postura de jurnalist, om de televiziune, apoi din cea de om de afaceri, manager al unei clinici medicale îl ajută să înțeleagă mai bine șansa pe care o are Aradul, în acest context.
„Am încercat să fac lucrurile cât mai bine”
„Am lucrat și în administrația locală, am fost și om de televiziune, iar de mai bine de opt ani de zile sunt managerul unei clinici medicale din Arad. Peste tot pe unde am trecut, am încercat să fac lucrurile cât mai bine”, se descrie succint Lazăr Faur.
El spune că unul din motivele pentru care a aderat la PNL Arad este faptul că s-a regăsit în valorile acestui partid și în oamenii care îl compun. „Am muncit de mic. Sunt născut la țară, unde nu ai cum să răzbești fără muncă și efort personal. Așa că atunci când a am decis să mă implic în politică, alegerea a fost una foarte simplă. În PNL Arad am găsit oamenii care pun preț pe muncă și pe profesionalism. Lucruri pe care le apreciez și în care cred deplin”, detaliază liberalul opțiunea sa.
„Îi invit pe arădeni să vină la vot și să aleagă dezvoltarea județului nostru”
Lazăr Faur este vicepreședinte al organizației municipale a PNL și face apel către locuitorii județului să vină într-un număr cât mai mare la vot, pentru că de aceste voturi depinde viitorul orașului.
„Aceste alegeri pot marca decisiv felul în care vor arăta România și județul nostru în următorii patru ani. Sunt niște alegeri despre viitorul nostru. Iată de ce, îi invit pe arădeni să vină într-un număr cât mai mare la vot și să aleagă partidul care poate aduce dezvoltarea județului nostru”, este mesajul lui Lazăr Faur către toți locuitorii județului. Dar de fiecare dată când vorbește despre oameni, despre arădeni, fostul jurnalist își amintește de cât de importantă este sănătatea în aceste vremuri. „Grija pentru sănătatea oamenilor în pandemie este ceea ce mă preocupă în fiecare zi, știu că trebuie să facem mai mult pentru asta și eu, și colegii mei”, ne spune Lazăr Faur.
O echipă de oameni dedicați arădenilor
„Organizația PNL Arad a propus cea mai bună și închegată listă de candidați pentru Parlamentul României. Nu o spun eu, ci oamenii cu care am mai discutat în această perioadă. Sunt sigur că și acest argument va conta în votul arădenilor din 6 decembrie”, își continuă pledoaria Lazăr Faur, care are lângă el, pe listele PNL, tineri cu rezultate, care vin din avocatură, din mediul privat, din administrația publică.
Candidatul PNL este convins că fiecare dintre colegii săi propuși pentru Camera Deputaților și Senat are calitățile și pregătirea necesare pentru a reprezenta cu cinste județul Arad în Parlamentul României. Toți cunosc foarte bine nevoile arădenilor și ale județului.
„Echipa noastră este o garanție că proiectele actualei administrații liberale ale județului vor fi susținute mai eficient de la nivelul Parlamentului”, mai spune Lazăr Faur.
Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025
Daca intr-un jurnalist ( nici macar bun) ne punem speranta ,atunci suntem tot acolo …