Preşedintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad (UVVG) a susținut o expunere interactivă cu elevii Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” privind „Marea Unire și Regele Ferdinand”.
Evenimentul a avut loc la invitaţia Marianei Crișan, profesor pentru învățământul primar din cadrul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” şi în baza parteneriatului dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad. Preşedintele UVVG a susţinut, luni, un dialog cu elevii clasei a IV- a C privind istoria şi importanţa Corifeilor Marii Uniri de la Arad – Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Ioan Flueraş.
Lecţia de istorie cu tema „Marea Unire și Regele Ferdinand” a fost una interactivă cu întrebări şi răspunsuri, unde elevii Marianei Crişan au excelat în istoria perioadei interbelice adresând întrebări şi răspunsuri invitatului privind Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Cu acest prilej, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele al UVVG, a acordat, în numele conducerii universităţii, premii elevilor care au ştiut să prezinte cel mai bine momentele istorice de la 1 Decembrie 1918, precum şi importanţa Corifeilor arădeni – Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Ioan Flueraş, în actul Marii Uniri. Astfel, în urma votului elevilor, premiul I a fost acordat elevei Calista Brișan, premiul II elevei Geanina Boșneag, iar premiul III elevului David Leucuța. La încheierea lecţiei de istorie, toţi elevii clasei a IV-a C au primit fructe şi maculatură din partea UVVG.
„Vizita a fost prilejuită de lecția de istorie «Marea Unire și Regele Ferdinand», iar din cauza faptului că, în manualul nostru de istorie, Aradul nu este amintit decât foarte puțin, am decis să îl invităm pe dl. prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universităţii de Vest «Vasile Goldiș», să le vorbească copiilor despre importanța uriașă pe care a avut-o Aradul în înfăptuirea Marii Uniri. Dorim ca împreună cu elevii să realizăm o broșură dedicată Centenarului Marii Uniri, iar informațiile pe care le-am primit de la domnul profesor Aurel Ardelean ne vor ajuta să materializăm acest proiect”, a declarat Mariana Crișan, profesor pentru învățământul primar în cadrul Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal”.
„Conform programului inițiat de Universitatea de Vest «Vasile Goldiș», aprobat de Ministerul Educație și inclus în Programul Național, se realizează educația tuturor copiilor, tinerilor și studenților în acest an important al sărbătorii Centenarului Unirii. În cadrul unei întâlniri cu elevii clasei a IV-a C din cadrul Colegiului Național «Preparandia – Dimitrie Ţichindeal», condusă de doamna prof. Mariana Crișan, am prezentat o expunere privind rolul Marilor Corifei în realizarea celui mai important act din istoria poporului nostru, Marea Unire. Am rămas impresionat de elevi, care au citit şi vizionat filme documentare despre Marea Unire. Elevii vizitat şi Muzeul Memorial Universitar «Vasile Goldiş» din cadrul Universității noastre și cunosc elemente importante despre corifeii Marii Uniri. Expunerea, pe care am făcut-o sub forma unui dialog, a fost impresionantă. Crezul lor este că, acest moment istoric este cel mai important și semnificativ act din istoria poporului nostru, fapt pe care am vrut și eu să-l subliniez. Vom continua aceste expuneri din partea profesorilor Universității noastre la toate nivelele, ciclul primar, gimnazial, liceal și şcolile postliceale, deoarece numai prin această modalitate putem face cunoscută importanța acestui semnificativ act pentru istoria poporului nostru”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG.
Lasă un comentariu