Legătură rutieră mai bună între trei oraşe importante ale judeţului

Legătură rutieră mai bună între trei oraşe importante ale judeţului

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a fost vineri pe şantierul drumului judeţean Nădlac – Peregu Mare.

Lucrările pe drumul dintre cele două localităţi sunt în curs de finalizare.

„Drumul judeţean este aproape de finalizare, suntem în acest moment la aproximativ 90% din lucrările care trebuie efectuate. Avem o strategie pentru drumurile aflate în apropierea graniţelor, finanţate prin proiectul transfrontalier. În acest moment se lucrează şi la drumurile judeţene Dorobanţi – Macea şi Grăniceri – Pilu. Anul viitor, încep lucrările pe drumurile Pecica – Turnu, Curtici – Macea – Sânmartin, Sânmartin – Socodor şi Socodor – Nădab. Prin aceste proiecte, stimulăm dezvoltarea economică prin asigurarea infrastructurii, asigurăm confortul cetăţenilor şi asigurăm rute alternative pentru unele drumuri intens circulate în prezent”, a declarat Sergiu Bîlcea.

De remarcat, că în momentul finalizării drumurilor enumerate mai sus va fi creată o legătură mai bună între trei oraşe din judeţ: Nădlac, Pecica şi Chişineu Criş. „După reabilitarea drumurilor enumerate, vom crea o legătură mai bună între trei oraşe importante, Nădlac, Pecica şi Chişineu Criş”, a subliniat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

  1. Au fost facute „electoral”, adica prost.
    Eu am vazut la fata locului cu ochii mei.
    Sper ca acuma sa fie facute mai bine.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.