Legea privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale a fost promulgată, marți, de președintele Klaus Iohannis. Potrivit acesteia la extragerile următoare vor fi desemnaţi cel mult 100 de câştigători, pentru a stimula participanţii cu premii substanțiale.
Unitatea teritorială a Fiscului unde se depune bonul fiscal câştigător în original va elibera titularului bonului o copie conform cu originalul, care conţine un număr unic de înregistrare atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.
Pentru asigurarea transparenţei, o listă privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi pe cel al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală.
Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.
Premiul total, de un milion de lei, va fi împărţit egal la numărul câştigătorilor validaţi de către inspectorii fiscali. Lista câştigătorilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, iar plata premiilor se va efectua în maxim 60 de zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, respectiv până la 13 iulie.
Deputaţii au votat la sfârşitul lunii mai amendamentele la Ordonanţa Guvernului după ce ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a propus această soluţie pentru ca sumele câştigate de participanţii la loterie să fie mai consistente.
Teodorovici a declarat la vremea respectivă că o soluţie pentru ca premiile la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase este ca, pentru toate bonurile câştigătoare aferente unei zile, să fie selectaţi doar 100 de câştigători, astfel încât suma primită să fie substanţială, iar solicitarea bonului să fie stimulată.
Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paşte, au fost depuse 18.215 de cereri de revendicare a premiului, cele mai multe în Bucureşti, Cluj şi Braşov, câştigul fiind de 54,9 lei dacă toate bonurile ar fi validate.
Următoarea extragere de bonuri fiscale prevăzută în Ordonanţă este programată pentru luna iulie, însă reprezentanţii Finanţelor ar fi vrut să organizeze o extragere ocazională şi în iunie, pentru bonurile din aprilie şi mai. Deocamdată nu au fost furnizate informaţii suplimentare, dacă extragerea din iunie ar mai putea avea loc, în condiţiile promulgării legii pe 23 iunie.
Lasă un comentariu