Lemne de zeci de mii de lei, confiscate de polițiștii arădeni

Lemne de zeci de mii de lei, confiscate de polițiștii arădeni

Polițiștii Biroului de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul Gărzii Forestiere Județene Arad, au desfășurat, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, mai multe controale pe linia combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Au fost efectuate 17 controale pe linia transportului de material lemnos, verificate 2 depozite și o platformă primară. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 de lei, fiind confiscată valoric cantitatea de 129,029 metri cubi. Valoarea materialului lemnos confiscat este de aproximativ 35.300 de lei.

„În cadrul controalelor a fost constatată și o infracțiune silvică, respectiv deținerea în plus de material lemnos în depozit, față de stocul existent înregistrat, în cauză fiind întocmit un dosar penal, cantitatea de 35,868 metri cubi, în valoare de aproximativ 19.430 de lei fiind indisponibilizați, în vederea continuării cercetărilor. Acrește activități au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Arad.

Sursa foto: IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.