O zonă de 400 de metri pătraţi din cimitirul luteran Georgen, situat în capitala Germaniei, Berlin, va fi rezervat locurilor de veci pentru aproximativ 80 de lesbiene, a anunţat Usah Zachau, purtător de cuvânt al Asociaţiei Safia, un grup naţional al lesbienelor vârstnice, scrie fairfieldcitizenonline.com.
Spațiul va fi inaugurat la sfârşitul acestei săptămâni în cimitirul care datează din anul 1814.
Asociaţia a arătat că cimitirul va fi un spaţiu unde „viaţa şi moartea se întrepătrund, forme distincte de cultură a cimitirelor se pot dezvolta şi unde comunitatea lesbiană poate trăi împreună în viaţa de dincolo”.
Grupul a primit dreptul de a folosi această parte a cimitirului pe o perioadă de 30 de ani în schimbul îngrijirii şi înfrumuseţării zonei.
„Nu trebuie să plătim chirie, însă trebuie să investim mulţi bani pentru a transforma acea parte a cimitirului în loc de îngropăciune”, a specificat Zachau. Asociația pe care o reprezintă a contactat deja o companie de amenajare a grădinilor pentru a crea cărări de nisip şi au fost rezervate primele locuri atât pentru urne funerare, cât şi pentru înhumare.
Sursa: ziare.com/Foto: ucl.ac.uk
Lasă un comentariu