Șeitinul este una dintre cele mai puțin dezvoltate comune din județul Arad, în ceea ce privește infrastructura, spune consilierul județean PSD Adrian Butunoi.
Potrivit acestuia, la situația în care se află Șeitinul au contribuit decisiv în ultimii 10 ani reprezentanții PNL/PDL Arad, care au condus destinele comunei și au administrat județul Arad.
„Situația în care se află astăzi comuna Șeitin se datorează în totalitate reprezentanților PNL și ai fostului PDL, atât la nivel local, cât și la nivel județean. Domnii de la PNL/PDL au condus comuna Șeitin și Consiliul Județean Arad în ultimii 10 ani, iar în toată această perioadă investițiile în infrastructura comunei au lipsit cu desăvârșire. Așa se face că avem drumuri demne de anii 90, străzi de pământ, că nu avem canalizare, că școlile și grădinițele nu sunt la standarde europene, iar exemplele ar putea continua. Am încercat din postura de consilier județean să obțin sprijin de la CJA, pentru reabilitarea drumului 709 D, Semlac – Șeitin – Nădlac, un drum care arată ca după război, fiind un adevărat pericol pentru cei care se aventurează pe acea rută. Colegii mei de la PSD au solicitat în Consiliul Local al comunei Șeitin să se aloce fonduri pentru asfaltarea unor străzi, să nu mai dăm bani în fiecare an pe pietruiri. Dacă nu îngrășam firmele de casă ale PDL/PNL cu bani pe pietruiri în fiecare an și din 1990 până în prezent asfaltam măcar o stradă anual, astăzi nu mai discutam de străzi de pământ, de drumuri în care îți rupi mașina”, a declarat Butunoi.
„Din păcate, propunerile noastre, atât la nivel local, cât și în Consiliul județean, au fost respinse de către reprezentanții PNL, care au dovedit încă o dată că se opun dezvoltării comunei Șeitin, că sunt interesați de problemele comunității din Șeitin doar în campania electorală, când vin să cerșească voturi și să facă promisiuni, pe care după alegeri uită să le ducă la îndeplinire“, conchide consilierul județean PSD Adrian Butunoi.
PSD a luat banii de la autoritatile locale, ce tot vorbim prostii, numai ca sa ne aflam in treaba.