Listă de așteptare până în luna iunie pentru mamografii la Spitalul Județean

Listă de așteptare până în luna iunie pentru mamografii la Spitalul Județean

La Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad există o listă de așteptare până în luna iunie la programările pentru efectuarea unei mamografii gratuite.

În acest context, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, explică de ce are nevoie Spitalul Județean Arad de încă un aparat mamograf și de ce acesta, cumpărat din fonduri europene, este mai performant decât cele două aparate mamograf deja existente la spital.

Consiliul Județean Arad continuă investițiile în modernizarea sistemului medical, printr-un nou proiect finanțat din fonduri europene, care prevede achiziționarea unui mamograf de ultimă generație pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ca parte a strategiei de dezvoltare a secției de Oncologie.

„Ne dorim să oferim pacienților din Arad acces la cele mai moderne tehnologii medicale. Acest mamograf performant face parte dintr-un proiect amplu prin care dezvoltăm Oncologia, alături de achiziția unui PET-CT și a unui SPECT-CT. Este o investiție esențială pentru diagnosticarea precoce și tratamentul eficient, personalizat, al afecțiunilor oncologice”, a declarat Iustin Cionca.

În prezent, Spitalul Județean dispune de două aparate mamograf. Unul dintre acestea, primit în urmă cu 12 ani printr-un proiect al Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a fost casat, întrucât nu se mai produc piese de schimb.

În anul 2024, Ministerul Sănătății a repartizat Spitalului Județean un nou mamograf, într-un moment în care Consiliul Județean Arad se afla deja în etapa de evaluare a proiectului european pentru dezvoltarea Oncologiei, care include achiziția de echipamente medicale avansate.

Datele arată o creștere semnificativă a solicitărilor pentru investigații imagistice: în anul 2024 s-au efectuat 1.778 de mamografii, iar în anul 2025 numărul acestora a crescut la 2.584 de mamografii la Spitalul Județean.

În prezent, există o listă de așteptare până în luna iunie 2026, ceea ce confirmă necesitatea extinderii capacității de diagnostic.

„Cererea este foarte mare, iar noul mamograf va fi pus în funcțiune alături de cel existent, astfel încât să putem reduce timpii de așteptare. Și aparatul primit de la Ministerul Sănătății este folosit la maxim. Vom utiliza ambele echipamente în paralel pentru a răspunde nevoilor pacienților”, a subliniat Iustin Cionca.

Mamograful achiziționat prin proiectul european este superior din punct de vedere tehnic, fiind dotat, în plus, cu modul de puncție ghidată, care permite o detecție de maximă precizie a microcalcificărilor, esențială în diagnosticarea precoce a cancerului de sân.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.