Municipalitatea are veşti bune pentru locuitorii dintr-un cartier arădean.
Doi retaileri au solicitat Primăriei Municipiului Arad eliberarea certificatelor de urbanism necesare pentru a deschide magazine în cartierul Grădiște.Este vorba despre Profi şi Lidl.
Cele două centre comerciale urmează să fie amplasate pe strada Petru Rareş, pe partea dreaptă, sens de mers spre Oradea.
„Cu ocazia întâlnirilor pe care le-am avut cu cetăţenii cartierului Grădişte, nu o dată ni s-a solicitat să facem eforturi pentru a aduce centre comerciale şi în înteriorul acestui cartier. Azi vă putem informa că avem două solicitări în cadrul Departamentului de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Arad: o cerere pentru un magazin Profi şi una pentru un magazin Lidl. Aceste cereri confirmă dezvoltarea municipiului Arad, creşterea economică a munciipiului şi creşterea puterii de cumpărare a cetăţenilor din Arad şi ne bucurăm că intervenţia privată în spaţii comerciale dau satisfacţie cetăţenilor din acest cartier”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Foto: arhivă
Pe stadionul Atletico tigani asteapta cu nerabdare deschiderea unui Kaufland si nimeni nu ia nici o initiativa ,treceti domnilor la demolare ce mai asteptati ?