Informaţie-bombă prezentată de Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei: dosarul penal care-l priveşte pe Dan Barna, redeschis de DNA pe 28 octombrie 2019, a fost clasat nelegal de DNA Alba, pe săvârşirea infracţiunilor de săvârşire sau prezentare cu rea credinţă a documentelor, ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.
Şefa DNA Alba, o prietenă a Laurei Codruţa Kovesi de la DIICOT Sibiu, cu rezultate catastrofale la DNA Alba, scrie jurnalista Sorina Matei, a comunicat denunţătorului in dosarul lui Barna copia ultimei ordonanţe de clasare a DNA Alba, pe care DNA nu a dorit să o transmită, prin care şefa DNA Alba şi procurorul de caz au închis dosarul pe 18 martie 2019.
Faptul că DNA Alba ar fi închis dosarul în mod nelegal ar reieşi din verificările dispuse de Călin Nistor, adjunctul de la structura centrală a DNA, în urma materialului publicat de Rise Project despre Dan Barna. Trebuie acum văzut exact ce înseamnă “în mod nelegal”: e posibil să nu fi fost cercetate toate infracţiunile, să nu fi fost audiate toate persoane sau să nu fi fost făcute toate demersurile în dosarul respectiv. Urmează acum ca aceste cercetări să fie preluate de Secţia de Combatere a Corupţiei a DNA.
Dosarul penal al proiectelor lui Barna poartă numărul 38/P/2018 şi este instrumentat în prezent de Secţia I a DNA. Ca atare, plângerea domnului Zsolt faţă de ultima soluţie de clasare a DNA Alba, desfiinţată chiar de DNA, a rămas fără obiect”, scrie Sorina Matei pe Facebook.
Zsolt Ozsvath, denunțătorul din dosarul lui Dan Barna, a afirmat că a fost suprins de decizia de clasare dată de DNA Alba.
„Astăzi am primit de la DNA, structura Alba, ordonanța cu data 31.10.2019 prin care mi se comunică că a fost preluat pentru recercetare de DNA Central dosarul clasat de ei în 18.03.2019. Pe mine mă bucură acest lucru”, a spus Zsolt Ozsvath, la Antena 3.