Klaus Iohannis riscă să piardă şefia PNL după ce Tribunalul Bucureşti a respins noua conducere a PNL, pe motiv că modificarea statutului partidului referitoare la vechimea lui s-a făcut în mod ilegal. Oficialii liberali spun totuşi că actuala conducere este legală şi că instanţa a respins doar unele modificări statutare.
PNL a votat la Congresul PNL din 28-29 iunie o derogare prin intermediul căreia Iohannis a primit dreptul de a candida. Iohannis ar fi avut nevoie de o vechime în partid de minim 2 ani pentru a face asta.
„Congresul PNL din 28-29 iunie s-a desfăşurat perfect legal. A existat un statut care respectă legea. În ceea ce priveşte candidatura lui Klaus Iohannis, acesta a primit derogare de vechime cu un vot dat în unanimitate, chiar cu aplauze frenetice. (…) Aştept să văd decizia oficială, motivarea deciziei şi, în funcţie de astea, vom lua toate deciziile care se impun”, a declarat, la Realitatea TV, deputatul PNL Ludovic Orban.
Liberalii pot ataca decizia Tribunalului Bucureşti la Curtea de Apel. Aceasta va avea la dispoziţie 15 zile să se pronunţe.
La Congresul PNL din iunie, a fost adoptată noua formă a Statutului partidului, prin care a fost eliminată apartenenţa PNL la ALDE, a crescut numărul membrilor Biroului Politic şi au fost instituite mecanisme de control în cazul miniştrilor şi demnitarilor susţinuţi de partid.
Două dintre aspectele din noul statut se refereau la aderarea la PPE şi la derogarea cu privire la perioada în care un membru trebuie să stea într-un partid pentru a putea să candideze la preşedinţia PNL.
Potrivit Legii partidelor politice, în situaţia în care Tribunalul respinge notificările formaţiunilor politice, statutul acestora şi conducerea revin la forma iniţială.
Lasă un comentariu