Asociația pentru Reformă Civică și Democrație susține că furtuna care a avut loc week-endul trecut în municipiul Arad a scos la suprafață mai multe probleme nerezolvate și total ignorate de Primăria Municipiului Arad.
Atât Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, cât și Arena „Francisc Neuman” au fost inundate sâmbătă seara, în interior, ambele construcții fiind reabilitate recent de firma Tehnodomus.
Reprezentanții ARCD sunt de părere că problema este cu atât mai grava la stadion, deoarece nu este prima dată când apa a pătruns în vestiare și nimeni nu a luat nicio măsură pentru a înceta acest fenomen.
„Suntem consternați (ARCD) de faptul că lucrările atât la Teatru cât și la Stadion sunt făcute de proasta calitate și pe bani mulți. Rugăm primăria, inspecția de stat în construcții dar și alte organe abilitate, să facă vericari cu privire la aceste în incidente. Aceste lucruri nu pot fi permise într-un oraș care se pretinde a fi demn de standarde europene. Rugăm în mod oficial proprietarii acestor costrucții publice să se semnaleze și sa facă verificarile necesare, iar, dacă este cazul, să se adreseze în justiție pentru a apara banii publici”, a declarat președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, Samuel Caba.
Lasă un comentariu