Integra, asociaţia persoanelor cu dizabilităţi mentale a participat în perioada 27-30 martie 2014 la Meeting de Natation Princesse Charlene la Monaco, concurs organizat de către Fundaţia Special Olympics Monaco.
La evenimentul organizat pentru persoanele cu dizabilităţi mentale au reprezentat România patru sportivi: Mara Oprea din Arad, Cupşa Andrei din Baia Mare, Matican Theodor din Craiova şi Badea Bogdan din Bucureşti. Ei au fost selecţionaţi pentru lotul României de către reprezentanţii Fundaţiei Special Olympics România în urma participării la competiţiile naţionale şi regionale. Mara Oprea a fost purtătorul de drapel la defilarea delegaţiei României din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor. Ceremonia a fost onorată de prezenţa Prinţesei Charlene de Monaco care a declarat deschisă cea de-a III-a ediţie a Meetingului de Nataţie.
„A fost prima participare a delegaţiei României la un concurs internaţional de nataţie. Antrenorul care a însoţit şi pregătit sportivii a fost multipla campioană la înot a României, Anca Pătrăşcoiu. Medaliata olimpică Anca Pătrăşcoiu a sprijinit şi ajutat campionii Special Olympics. A fost o împletire de trăiri şi emoţii pe care doar în astfel de momente le putem simţi. Sportivii au concurat la câte două probe de înot categoria Special Olympics. Mara Oprea are 11 ani, are sindrom down şi înoată categoriile crawl şi spate. Ea a fost cel mai tânăr sportiv din competiţie, dar asta nu a împiedicat-o să se impună în cursă. Mara a câştigat medalia de argint şi locul 2 la proba de 50 m, medalia de participare şi locul 4 la proba de 25m”, spun reprezentanții Asociației Integra.
Mara a învăţat să înoate cu antrenorul Sorin Arcereanu. În prezent se antrenează la bazinul Delfinul Arad sub îndrumarea profesorului de înot Martin Liptak. Participarea delegaţiei de la Asociaţia Integra la Monaco a fost sprijinită şi sponsorizată de Galleria Arad.
Delegaţia a avut ocazia să viziteze ansamblul Palatului Princiar al familiei Grimaldi de Monaco, obiective din Monte Carlo, grădina exotică de pe versantul care oferă o panoramă deosebită a principatului Monaco.
Lasă un comentariu