Pe măsură ce situaţia celor două CET-uri devine tot mai gravă, PSD constată lipsa de reacţii pozitive şi de soluţii din partea autorităţilor locale.
Cu privire la aceasta, consilierul municipal PSD Marin Lupaş a declarat: „Primarul Gheorghe Falcă îşi maschează incompetenţa prin agresivitate. Perspectiva falimentării CET-urilor este responsabilitatea sa, aşa cum mai toate societăţile din subordinea CLM au ajuns în insolvenţă sau au mari probleme financiare. Nu mai putem tolera minciunile pe care le spune pentru a-şi marca eşecul. Dacă are dovezi că PSD este implicat în încercarea de privatizare a CET şi că PSD are interese cu o firmă, are datoria să prezinte public dovezile şi, dacă are cunoştinţe de fapte de corupţie, să sesizeze autorităţile în drept. De fapt, agresivitatea sa ar trebui să abată atenţia de la un fapt: el este cel care a dispus divizarea celor două CET-uri şi acum tot el vrea să le unească. Toate aceste schimbări ignoră fondul problemei, lipsa de investiţii în CET, lipsa unei strategii viabile care să servească interesul arădenilor”.
Consilierul municipal a mai adăugat: „Domnul primar ne spune ce fapte de vitejie a făcut pentru CET-uri, le prezintă frumos la tablă, ne spune cât este el de competent, dar realitatea este următoarea: CET-urile au datori de zeci de milioane de euro, arădenii fug cu miile de acest sistem scump şi prost administrat iar Primăria încearcă să îi ţină cu forţa. Investiţiile despre care vorbesc eu ar trebui să se vadă în reducerea pierderilor de energie în reţea şi în reducerea preţului de producţie şi livrare. Altfel, sunt investiţii ineficiente. În timp ce alte oraşe au accesat zeci de milioane de euro fonduri europene pentru retehnologizarea CET-urilor şi schimbarea fundamentală a întregului sistem energetic, administraţia locală se complace într-o situaţie în care CET-urile funcţionează tot mai greu de la lună la lună. În tot acest timp, primarul Falcă face politică şi inventează vinovaţi pentru eşecul propriei administraţii. În timp ce partidul pe care îl conduce a impus pe criterii politice oameni de partid în consiliul de administraţie şi AGA de la CET, încearcă să dea vina pe oricine, doar să fie de la PSD. Dar manipularea nu ajută la performanţa economică şi dacă acest tip de administraţie va continua, arădenii pot să rămână fără căldură şi apă caldă”.
D-lor faceti publice problemele Aradului sa cunoastem comunicarea ambelor parti.