PSD Arad reaminteşte, într-un comunicat de presă, faptul că finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului a fost tăiată prin deciziile guvernelor PDL conduse de Boc şi Ungureanu, arătând că, în 2014, Guvernul Ponta a alocat în bugetul CNADNR sumele necesare pentru finalizarea celor două pasaje.
„Finanţarea este asigurată, am demonstrat că ne bazăm pe fapte, nu ţinem discursuri politicianiste. Din păcate, în loc să administreze Aradul, Gheorghe Falcă se ocupă de campanie electorală, prin dezinformări. Campania cu privire la cele două pasaje este mincinoasă şi inutilă, are doar rolul de a servi campaniei electorale a PDL. Este inacceptabil că această campanie este continuată în ciuda evidenţei care arată că obiectivele sunt finanţate de Guvern. Această atitudine confirmă zvonurile pe care noi le-am auzit, potrivit cărora s-au făcut presiuni politice asupra firmei care realizează pasajul de la CET să nu înceapă efectiv lucrările decât după ce se termină campania electorală. Ordinul de începere al lucrărilor a fost emis, finanţarea este asigurată, mai rămâne ca firma care a câştigat licitaţia sub oblăduirea PDL să respecte contractul şi să execute lucrările”, a declarat consilierul municipal social-democrat Marin Lupaş.
Pinochio ai grija cu nasul….
Cine e si priculiciu asta ???…sunt foarte incantat ca exista finantare numai ca nu lucreaza nimeni…posibil sa tot fie finantare in urmatorii 2 ani daca nimeni nu lucreaza.
Asta da tupeu,sa spui ca se lucreaza si nu-i tipenie de om sau utilaj in zona CET,ori nu se vede cu ochiul liber ca totul este o minciuna rosie.Pardon,s-a lucrat in ultimii doi ani la trecerea peste calea ferata dar arata jalnic aceasta lucrare,motiv in plus pentru vecinii nostri unguri sa ne rada in nas,apropous de trecerile lor peste calea ferat si sant doar la doi pasi de noi.Concluzie:asa conducatori asa caltate a lucrarilor,doar pretul lucrarilor este dublu fata de alte locuri din UE.
Cat de jos ati ajuns domnule lupas.parca si acum vad poza din fata stadionului cu fularul uta-ei.ce dezamagire
Acest PSD(PCR pt mine cu Iliescu in frunte)GUVERNEAZA?
De cand au ajuns la putere,nu fac altceva decat sa-l acuze pe Basescu&comp de cate ceva!Ok -sunt liberi sa o faca…
Insa se naste o intrebare:EI CAND SE APUCA DE TREABA?Sau sunt angajatii televiziunilor favorite(A3+RomaniaTV)?
AHA…acum inteleg!
suntem in iunie si nu se lucreaza la pasaje, cand incepe lucrarea, in decembrie?