Consilierul municipal Marin Lupaş atrage atenţia asupra pericolului ca arădenii să rămână iarna fără căldură şi apă caldă, dacă administraţia locală continuă să trateze cu lipsă de responsabilitate problema CET. Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal de joi apare un proiect de hotărâre ce se referă la aprobarea Scrisorilor de aşteptări ale autorităţii publice tutelare pentru societăţile comerciale aflate sub autoritatea CLM Arad.
„De la început vreau să spun că administraţia locală este proprietara unor societăţi comerciale, printre care şi CET, şi trebuie să facă mai mult decât să trimită scrisori cu aşteptările pe care le are. Aşteptările administraţiei locale faţă de managementul societăţilor comerciale din subordine trebuie incluse în contractele de management ale celor care le conduc, nu în scrisori. În cazul CET, aşa cum am spus de multe ori, este nevoie de o strategie clară şi de investiţii care să reducă costul suportat de populaţie pentru căldură şi apă caldă. Scrisoarea pregătită de administraţia Falcă arată de fapt că nu există o strategie clară, că administraţia locală încearcă să se delimiteze de CET şi că toată problema este tratată neserios”, a spus consilierul municipal independent Marin Lupaş.
„Cred că orice mesaj al administraţiei locale către CET trebuie să cuprindă foarte clar ca obiectiv principal livrarea căldurii şi apei calde la un preţ rezonabil, mesaj care în această scrisoare apare abia în subsidiar, ca obiectiv secundar. Să ne amintim că în 2012, administraţia locală a promis un cost al Gigacaloriei cu 50% mai mic, acesta poate fi un obiectiv asumat. Pentru asta, este nevoie de o strategie foarte clară, care lipseşte în acest moment. Nu cred că reducerea fondului de salarii este o soluţie, ci realizarea unor investiţii prin atragerea de fonduri externe. Din păcate, administraţia locală este extrem de confuză din acest punct de vedere. Astfel, în 2012 a solicitat realizarea etapei a doua a investiţiei la CET şi atragerea unui investitor, anul trecut a respins această idee. Constatăm acum că se reia ideea din 2012, ceea ce stârneşte confuzie, nu cred că societatea este sprijinită prin aceste schimbări de strategie peste noapte. În fine, este de notat că administraţia Falcă recunoaşte acum eroarea divizării CET-ului, pe care a decis-o cu câţiva ani în urmă. Ceea ce nu rezultă deloc este cine îşi asumă responsabilitatea pentru aceste decizii greşite care au însemnat cheltuieli imense din bugetul arădenilor”, a concluzionat Marin Lupaş.
Lasă un comentariu