Consilierul municipal independent Marin Lupaș respinge intențiile Primăriei Municipiului Arad de a reduce spațiul verde pentru a face loc unei parcări în cartierul Micălaca.
„Am spus-o de atâtea ori, regenerarea urbană e bine-venită, am și susținut proiectul de câte ori a fost nevoie, cu condiția ca acesta să fie implementat corespunzător și să ducă la creșterea calității vieții pentru arădeni. Am aflat însă de la un ONG de mediu că Primăria are în plan reducerea spațiului verde pentru construcția unei parcări etajate. Din nou!”, a declarat Marin Lupaş.
„Planul e contrar anunțului inițial prin care Regenerarea Urbană va aduce un plus de spații verzi pentru cei sufocați de betoanele cartierelor de blocuri, mai ales că vorbim și de o zonă din Micălaca aflată pe malul Mureșului, unde oamenii merg la promenadă și la plimbare, în lipsa unor alternative viabile și atractive. Sper că administrația își va respecta totuși promisiunea de a face mai multe spații verzi în cartiere cu acest proiect prin care ne-am îndatorat cu zeci de milioane de euro”, a precizat Marin Lupaș.
Lasă un comentariu