Marinar român, UCIS în Libia de o rachetă care a lovit nava pe care se afla

Marinar român, UCIS în Libia de o rachetă care a lovit nava pe care se afla

Un marinar român și unul grec au fost uciși în Libia, după ce o rachetă lansată de către un avion de vânătoare neidentificat a explodat la bordul navei pe care aceștia se aflau.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), incidentul a avut loc duminică, la bordul unei nave sub pavilion liberian și cu armator grec, ancorată în portul Derna. MAE precizează că în urma exploziei au fost răniți și doi membri ai echipajului, cetățeni filipinezi, aceștia fiind transportați la țărm pentru îngrijiri medicale.

„Reprezentanții misiunii diplomatice a României la Tripoli, relocată la Tunis, cât și cei ai Ambasadei României la Atena sunt deja sesizați în legătură cu incidentul. (…) După incident, nava și-a continuat cursul către Tobruk, cu destinația portul Pireu. Când nava va ajunge în portul Pireu, reprezentanții Ambasadei României la Atena vor acorda asistența consulară ce se impune în asemenea situații tatălui cetățeanului român decedat, în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al fiului său”, potrivit MAE.

Reprezentanții celor două misiuni diplomatice s-au aflat pe tot parcursul nopții în contact cu autoritățile locale competente.

MAE anunță că va monitoriza în continuare evoluția cazului „inclusiv din perspectiva circumstanțelor în care s-a produs acest grav incident”.

Foto: wp.com

  1. Locuri de munca absolut serioase! Nu ezitati ! Castigati bani lucrand comod, 3 ore pe zi, ca operator online. Detalii, trimitind Info la adresa de email:vioricaflorea53@gmail.com

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.