Aradul va avea, în doi ani, prima parcare subterană, a anunțat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, într-o conferință de presă.
Potrivit edilului șef al municipiului, investiția este integral privată și se va realiza pe suprafața de teren cuprinsă între fostul Hotel Parc și terenul de sport aparținând Colegiului Național „Moise Nicoară”.
Călin Bibarț a precizat că investitorul privat a contactat reprezentanții administrației locale în condițiile în care o parte din terenul unde urmează să fie amenajată parcarea subterană aparține domeniului public al Municipiului Arad. Este vorba despre un teren în suprafață totală de 1189 de metri pătrați.
„Mă bucur că un investitor privat și-a manifestat intenția de a amanaja o parcare subterană pe 2 nivele, cu 400 de locuri. Așa cum știți Hotelul Parc intră într-un amplu proces de renovare și cu această ocazie se dorește inclusiv realizarea acestei parcări. Este un deziderat mai vechi al Primăriei Arad de a realiza o investiție de acest fel în zona respectivă, însă până acum nu a găsit înțelegerea și deschiderea necesară din partea fostului proprietar al hotelului de a demara o investiție de acest fel. Am făcut toate demersurile ce se impun astfel încât termenul de finalizare al întregii investiții, sfârșitul primului trimestru al anului 2024, să poată fi respectat și astfel să reușim să avem în zona centrală o parcare subterană foarte mare, fără nicio contribuție din bugetul local”, a precizat primarul Călin Bibarț.
Veștile bune nu se opresc aici, edilul făcând câteva precizări legate de planurile investitorului privat privind fostul Hotel Parc și „Parcul Mic” .
„Este oficial! Pe structura <<Parcului Mic>> se va construi primul hotel al lanțului Marriott din afara Bucureștiului. Va fi un hotel mic, aflat în inima Aradului, cu 58 camere și 6 apartamente. Mă bucur că Aradul este primul oraș din România cu o investiție privată care va avea un hotel de 5 stele Autograph Collection by Marriott și îi felicit pe actualii proprietari pentru această realizare, contractul fiind deja semnat. În ceea ce privește fostul Hotel Parc, noua amenajare va cuprinde mai multe facilități dintre care aș aminti: SPA cu piscină semiolimpică, sală de sport de dimensiuni mari, salon de înfrumusețare și masaj, spații comerciale și spații destinate birourilor. Fosta terasă a Hotelului Parc în suprafață de 1800 mp va fi destinată restaurantelor și cafenelelor”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Estimarea dezvoltatorilor este de a finaliza întreaga investiție până la sfârșitul primului trimestru din 2024.
Lasă un comentariu