Marius Sulincean: Din cauza conducerii liberale a CJA arădenii pierd un teren de aproape 5 000 de metri pătrați!

Marius Sulincean: Din cauza conducerii liberale a CJA arădenii pierd un teren de aproape 5 000 de metri pătrați!

Consilierul județean Marius Sulincean spune că nesăbuinţa, inconstanţa şi lipsa de viziune a conducerii liberale a CJA le cauzează arădenilor un nou prejudiciu prin pierderea unui teren din zona Sălii Polivalente de aproape 5000 metri pătraţi.

Terenul a aparţinut Consiliului Judeţean Arad şi, susține el, în urma unor învârteli halucinante ale echipei PDL-PNL a ajuns acum pe mâna lichidatorului judiciar.

„Cam astfel se pricep să «performeze» în plan administrativ oamenii lui Gheorghe Falcă, fie că se numesc Marinel Cionca, Sergiu Bîlcea sau de pe acum «clasicul şi etern actualul» Nicolae Ioţcu. Pentru că potlogăria datează încă de pe vremea fostului preşedinte liberal al CJA iar indiferenţa şi stângăcia ulterioară a actualei echipe nu au făcut decât să parafeze necrologul afacerii în cauză. Chestiune care îi aduce pe arădeni din nou pe minus, semnătura aparţinând aceloraşi băieţi crescuţi de Traian Băsescu şi evident dubioşilor oameni de afaceri care s-au lipit de ei de-a lungul anilor. Noi nu avem un teren valabil unde să amplasăm clădirea noului Spital Matern iar domnii liberali îşi permit cu largheţe şi generozitate să arunce în pustiu un teren de 5000 metri pătraţi şi asta în condiţii mai mult decât suspecte. Somn profund la vârful CJA când vine vorba despre interesele cetăţenilor nu şi însă când discutăm despre declaraţiile personale de avere care le cresc exponenţial de la an la an. Probabil că averile dobândite peste noapte de aceşti politicieni i-au desensibilizat în asemenea măsură încât consideră deja drept mizilic «amanetarea» unui astfel de teren aparţinând în fond arădenilor şi căruia cu siguranţă i se putea găsi un scop de ultilizare în folosul comunităţii locale. Explicaţiile sunt inutile, ele nu servesc ca scuză în faţa cetăţenilor revoltaţi de tot ceea ce întreprind aceşti indivizi, poate doar ca dovezi în faţa unor cu totul alte instanţe de evaluare, de ordin mai degrabă penal”, afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din CJA.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.