Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad, afirmă că alocarea de fonduri pentru reabilitarea Drumului Judeţean 793 Sintea Mare – Şepreuş a fost făcută în urma criticilor şi insistenţelor social-democraţilor.
„De-a lungul timpului am atras atenţia asupra mai multor drumuri judeţene care au serioase probleme. Am criticat starea proastă a unor drumuri, dar şi faptul că anumite lucrări sunt făcute de mântuială. De altfel, şi presa a semnalat de foarte multe ori probleme legate de drumurile administrate de CJA. În şedinţa de ieri a CJA, au fost alocaţi 7,2 milioane de lei pentru reabilitarea Drumului Judeţean 793 Sintea Mare – Şepreuş. Nu îmi explic însă, de ce nu au fost atribuiţi aceşti bani la începutul anului, în condiţiile în care suma respectivă era disponibilă. Faptul că aceşti bani au fost alocaţi tocmai în luna decembrie ridică anumite semne de întrebare, întrucât licitaţia nu poate fi realizată până la finele acestui an. Dacă tot există aceşti bani în buget, nu înţeleg de ce nu au fost folosiţi pentru realizarea unor proiecte ce se puteau finaliza în cursul acestui an. Cred că avem de-a face doar cu o campanie de imagine a vicepreşedintelui CJA Sergiu Bîlcea cel care a ieşit public pentru a prezenta această alocare pentru modernizarea drumului”, a spus Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.
Lasă un comentariu