Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad, se arată surprins de modul de lucru al conducerii liberale a CJA. Acesta îl acuză de incompetenţă pe preşedintele Iustin Cionca, despre care afirmă că nu se grăbeşte chiar deloc să demareze o serie de proiecte importante pentru judeţul nostru. Printre acestea se numără cel al ridicării unui nou spital pentru care CJA riscă să piardă finanţarea întrucât nu parcurge paşii necesari demarării proiectului.
„Modul de lucru al reprezentanţilor CJA, mai precis al preşedintelui Marinel Cionca, este unul dubios, întrucât nu demarează acţiunile specifice pentru începerea lucrărilor la trei drumuri judeţene şi la două spitale, proiecte pentru care Guvernul României a alocat fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). În a doua parte a lunii iulie, Guvernul PSD a alocat bani pentru modernizarea drumurilor Nădab-Seleuș, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa și Bârsa- Moneasa-limită cu județul Bihor. De asemenea, acelaşi guvern pe care Marinel Cionca îl huleşte a alocat bani pentru Secția de Oncologie a Spitalului Județean Arad şi pentru Spitalul de la Căpâlnaş. Pe lângă acesta, Compania Naţională de Investiţii şi-a dat acordul de principiu pentru nou spital matern. Acest spital, pentru care şi consilierii judeţeni ai PSD şi ALDE au votat a fost introdus de CNI pe lista-sinteză. Deşi solicitarea către Compania Naţională de Investiţii pentru acest nou spital a fost depusă încă din primăvara acestui an nici în ziua de astăzi CJA nu a mai făcut vreun demers pentru acest important proiect”, susține Marius Sulincean.
„Este un mod de lucru care arată incompetenţa sau reaua voinţă. Fie administraţia PNL-istă a judeţului nu este capabilă să ducă la bun sfârşit aceste proiecte, fie aşteaptă să treacă termenele legale şi apoi să acuze faptul că PSD taie banii destinaţi acestor lucrări. De altfel, liberalii au mai aplicat de-a lungul timpului această strategie, însă este una din care arădenii au de pierdut. Culmea! După ce deputatul PSD Florin Tripa a arătat public faptul că Marinel Cionca nu e preocupat de proiectele finanţate de Guvern, cei de la CJA au iesit să anunţe acest proiect al noului spital pentru care nu s-au preocupat din primăvară. Acest lucru arată că Marinel Cionca nu este insteresat de copiii şi de părinţii care ar putea beneficia de acest spital, ci doar de propria imagine, încercând să speculeze nevoile a zeci de de mii de arădeni”, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.
PSD,care este cea mai incompetenta si penibila guvernare, ar trebui sa taca , dar lor le lipseste bunul simt cu desavarsire.