Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc sâmbătă noaptea în municipiu.
Accidentul a avut loc, în jurul orei 3.40, pe strada Margareta Bibici din municipiul Arad. Din cercetări polițiștilor, a reieșit că un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Tunisia, a intrat în coliziune cu un stâlp metalic, apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă. Incidentul s-a produs pe strada Margareta Bibici la intersecția cu Bulevardul General Dragalina.
În urma impactului, unu bărbat de 31 de ani, din Tunisia, pasager în autoturism a fost rănit ușor. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului autoturismului a indicat o valoare de 0,45 mg./l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu