Mihai Calimente, fost deputat și secretar general adjunct al Senatului, cunoscut politician de dreapta, i-a uimit pe mulți atunci când și-a declarat susținerea pentru candidatul PSD la funcția de primar al Aradului.
NewsAr.ro a stat de vorbă cu Mihai Calimente despre ceea ce l-a determinat să recurgă la un asemenea gest.
Acesta a sintetizat și ne-a oferit cinci motive pentru care își dorește schimbarea actualei administrații a Aradului. Este vorba inclusiv despre proiecte care i-au aparținut, dar care nu au fost puse în practică de cei care au condus municipiul în ultimii 16 ani.
Să le luăm pe rând, în ordinea în care le-a invocat politicianul.
Podul din Micălaca
Mihai Calimente a susținut construirea Podului Roșu mai în amonte peste Mureș, astfel încât calea ferată să fie scoasă din Micălaca. „Era un proiect bun, dar s-au împotrivit toți, de la administrația Aradului și până la Regionala CFR Timișoara și chiar mai sus. Din cauza asta am rămas cu linia ferată prin mijlocul cartierului, cu toate neplăcerile pe care le cauzează. Nici măcar promisele panouri fonoabsorbante nu le-au montat, astfel încât să nu mai deranjeze atât trecerea trenurilor”, a spus Mihai Calimente.
Cetatea Aradului
Al doilea motiv la care s-a referit politicianul arădean este Cetatea Aradului. „Am obținut personal, de două ori, aprobarea pentru trecerea acesteia la administrația locală. Prima dată de la domnul Meleșcanu, când Gheorghe Falcă nu a vrut să semneze, iar a doua oară de la domnul Oprea, când s-a semnat acordul. Iar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Să ne spună domnul Falcă de ce. Deși știe toată lumea că Primăria trebuia să reabiliteze cazarma din Gai și să construiască locuințe ANL acolo, ca să se poată muta armata din Cetate. Lucru care nu s-a mai întâmplat, însă, pentru că băieții deștepți au pus probabil ochii pe terenurile de acolo”, a declarat Mihai Calimente.
Mureșul navigabil
Un alt proiect care i-a aparținut lui Mihai Calimente dar nu a fost pus în practică este legat de dragarea Mureșului pe toată suprafața pe care o străbate prin municipiul Arad. „Am propus dragarea Mureșului în municipiul Arad și transformarea sa în curs de apă navigabil. Și de această dată administrația Falcă s-a opus. Bine că la alții se poate (n.r. – canalul Bega, la Timișoara) iar la noi, nu!”, a spus fostul deputat.
Podul de pe Andrei Șaguna
Cel de al patrulea motiv invocat de Mihai Calimente este podul care se va construi peste Mureș la capătul străzii Andrei Șaguna. „Este tot un proiect al meu, pe care l-am propus în urmă cu 10 ani. Era un proiect binevenit, menit să decongestioneze traficul în zona centrală a orașului și pe podul Traian. Am purtat o discuție aprinsă pe temă cu domnul Falcă atunci, care s-a opus vehement susținând că nu este nevoie de două poduri peste Mureș la o așa de mică distanță. Ei bine, iată că acum este nevoie!”, a răbufnit Mihai Calimente.
Regularizarea circulației tramvaielor în centru
În fine, ultimul motiv pentru care Mihai Calimente a „schimbat macazul” privește regularizarea circulației tramvaielor în centrul Aradului. „Am propus, din nou fără sorți de izbândă, regularizarea circulației tramvaielor în centrul orașului, în paralel cu costruirea a două parcări subterane. Am fi câștigat piețele iar Monumentul Marii Uniri ar fi putut fi amplasat în piața din fața Primăriei. Între timp, nici de monument nu se mai știe nimic…”, a spus Calimente, concluzionând: „Toate acestea mă determină să-mi doresc schimbarea actualei administrații a Aradului”.
Sa se odihneasca in pace. Nu pomenesc despre trecutul dansului. Generetia mea il stie.
Dl Calimente are dreptate dar nici cu PSD nu vom ajunge departe. aici trebuie altceva nu oportunisti de la toate partidele care s-au dus la PSD
informatorule nu te pricepi decat la ciordit, actiunea vermorelu in care ai reclamat pe toti cei care ti-au bagat bani in buzunar.iar un membru al familiei chefuia cu banii ciorditi
Falimente s-a gasit sa zica! O fi vreun sfant si abia acum aflam ce lucruri bune a vrut sa faca el pt Arad :)))