Mihai Fifor, deputat social-democrat arădean, spune că PSD susține revendicările sindicale privind creșterea salariilor.
Acesta afirmă că sindicatele au dreptate, iar creșterea salariilor nu este un moft, ci o soluție economică pentru creșterea contribuțiilor pentru pensii și pentru relansarea economiei. Aceasta este viziunea economică a PSD care coincide cu cea a statelor UE și a SUA. Viziunea economică a lui Cîțu de a băga la congelator economia națională însemnă intrarea în cercul vicios al austerității, atrage atenția Fifor.
„Creșterea salariului minim nu este un lux, nici o povară bugetară. Dimpotrivă, reprezintă o sursă importantă pentru creșterea veniturilor bugetare din contribuțiile plătite din aceste salarii. Mai mult, creșterea salariului minim reprezintă o soluție pentru relansarea economiei: veniturile mai mari ale populației, indiferent că sunt salarii ori pensii, cresc puterea de cumpărare, determină un consum mai ridicat, vânzări și producție mai mari, deci mai multe locuri de muncă care contribuie la bugetul de pensii. În final beneficii pentru toată lumea. Inclusiv firmele care contribuie la creșterea salariului minim înțeleg că aceasta este singura formă de a-și păstra forța de muncă de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea”, declară Mihai Fifor.
„În Bugetul alternativ al PSD este prevăzută o creștere a salariului minim de 10,3%, de la 2.230 la 2.460 lei, înscriindu-se în linia europeană privind majorarea salariului minim. Și avem nenumătare exemple din Europa: Letonia 16%, Ungaria 9%, Polonia 8%, Bulgaria 6,6%, Lituania 6%, Slovacia 7,4%, Spania 5,2%, Portugalia 5%, Cehia 4,1%. În SUA, creșterea salariului minim variază între statele federale între 5% și 9%. Contrar viziunii Europene de echilibru între cerere și ofertă, Cîțu a majorat salariul minim cu doar 3%, ceea ce reprezintă în termeni reali o scădere a puterii de cumpărare, date fiind creșterile uriașe de prețuri la legume, carne și energie. Modelul austerității, al înghețării sau tăierii veniturilor, promovat de guvernarea de dreapta înseamnă faliment, afundarea în cercul vicios al sărăciei. Nici măcar FMI nu mai împărtășește această viziune economică a noului CDR“, susține Mihai Fifor, deputat al PSD Arad.
Lasă un comentariu