Mihai Fifor: „Este de neacceptat ca în România energia să ajungă la peste 500 de euro pe MWh, adică cea mai scumpă din Europa”

Mihai Fifor: „Este de neacceptat ca în România energia să ajungă la peste 500 de euro pe MWh, adică cea mai scumpă din Europa”

Respectarea acordului, asumată necondiționat de către România prin reprezentanții ministerului Energiei, face și mai necesară soluția PSD de reglementare a pieței energiei, pe întreg lanțul, de la producător până la consumator, este de părere președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

„Acordul politic de la Bruxelles privind reducerea cu 15% a consumului de gaz și electricitate în această iarnă este deja o realitate. Guvernul a dat oficial asigurări că nici consumatorii casnici și nici business-urile nu vor avea de suferit, în acest sens soluția PSD de reglementare a pieței energiei este absolut necesară.

În condițiile consumului redus cu 15%, România aproape că nu mai depinde de importuri, nici de gaz și nici de electricitate, pe care să le plătească la prețurile absurde, generate de o piață grav disfuncțională.  Producția internă va conta într-o proporție copleșitoare! Iar costurile interne de producție, atât pentru gaz cât și pentru electricitate, sunt cu mult, mult mai mici decât prețul de tranzacționare pe piață. Acum, în virtutea pieței libere și a regulilor de guvernanță corporatistă, s-a ajuns să se vândă MWh la valori care asigură producătorilor profituri de 4000-5000%!!! Este de neacceptat ca în România, care are propriile resurse consistente, energia să ajungă la  peste 500 de euro pe MWh, adică cea mai scumpă din Europa.

În condițiile revenirii la un sistem reglementat pe tot lanțul, se poate asigura o marjă de profit considerabilă, dar decentă, pentru producători și pentru furnizori, dar și prețuri suportabile pentru consumatori, fără să mai fie nevoie de suveica compesărilor care sleiește bugetul național și nici nu aduce vreun mare beneficiu populației și economiei; dimpotrivă, alimentează inflația, cu efecte negative generale”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ

  1. Mai oltene de Dolj,ce vrajeala-brambureala de 2 bani debitezi aci,esti amnezic-ai uitat ca esti la guvernare!!! Hai Pistru!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.