Coaliția trebuie să ia decizia pentru pensii și salarii în prima sedință, înainte de a se face proiectul de buget, este de părere președintel PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
„Solicitările domnului Iohannis și ale premierului Ciucă de a exista o proiecția bugetară înainte de a se lua decizia privind pensiile și salariului minim sunt un fel de a pune carul înaintea boilor. De regulă, se procedează invers: daca chiar vrei sa realizezi un lucru, iei decizia politica fundamentand-o pe baza unor estimări economice, iar apoi se construiește bugetul, astfel incat sa poti pune in practica proiectul politic. PSD a prezentat deja analiza economică, impactul bugetar și sursele de finanțare pentru propunerile sale, pe baza evoluțiilor economice de până acum și a estimărilor pentru perioada următoare. Există, prin urmare, toate datele pentru luarea deciziei politice. Deci Coaliția ar trebui să se pronunțe cât mai repede pentru a permite construcția bugetului și pentru a oferi predictibilitate cetățenilor și mediului de afaceri.
Surse suplimentare pentru susținerea creșterii pensiilor cu 10%:
1. Creșterea gradului de colectare a contribuțiilor sociale în urma incriminării patronilor evazioniști care rețineau aceste obligații din salariile angajaților, dar nu le mai virau la bugetul de stat.
2. Creșterea veniturilor din contribuții la bugetul de pensii în urma măsurilor fiscale realizate de Guvern la 1 iulie.
3. Creșterea veniturilor din contribuții în urma măsurii de creștere a salariului minim și a celorlalte salarii care vor fi majorate ca efect al acestei măsuri.
4. Creșterea veniturilor din contribuții sociale ca urmare a creșterii numărului de locuri de muncă în urma măsurii ca IMM-urile să aibă cel puțin 1 angajat cu normă întreagă.
5. Creșterea veniturilor din contribuții ca urmare a înființării de noi locuri prin schemele de ajutor de stat pentru companii și prin investițiile publice.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor (foto).
Lasă un comentariu