PSD n-are nici o ezitare să acționeze categoric împotriva drogurilor și a traficanților, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
„După Legea Anastasia, parlamentarii PSD – senatorul Robert Cazanciuc și deputatul Diana Tușa – vin o inițiativă de sancționare și mai dură a traficului și consumului de droguri, pe care PSD o susține fără rezerve.
Prevederi esențiale:
Se interzice timp de 10 ani dreptul de a conduce vehicule pentru șoferul depistat sub influența drogurilor sau a alcoolului.
Se majorează pedepsele pentru finanțarea faptelor ce au legătură cu traficul și consumul de substanțe psihoactive.
Tot ce are legătură cu drogurile – produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificare – vor fi confiscate. Foarte important este că va fi considerată circumstanță agravantă folosirea , minorilor în derularea de operațiuni cu substanțe psihoactive. Se combate puternic și utilizarea medicamentelor pe post de substitut de drog:
Astfel, administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive unei persoane şi îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Consumul de droguri este de asemenea puternic descurajat și prin sancționarea cu închisoare a proprietarilor, chiriașilor sau administratorilor de imobile în care se consumă droguri.
Pentru tratarea mai eficientă a dependențelor se reduce la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere cu asistență de specialitate.
În plus, față prevederile în vigoare, proiectul sancționează și tentativa.”, precizează deputatul Mihai Fifor (foto), președintele PSD Arad.
Lasă un comentariu