Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, anunță deschiderea traficului rutier pe pasajul din Micălaca și dă asigurări că vechiul drum peste calea ferată nu va fi închis.
„Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a ținut de cuvânt: pasajul din Micălaca, așa cum este el cunoscut, a fost deschis traficului rutier începând de azi. Lucrările care mai sunt necesare vor fi finalizate anul viitor, fără însă a afecta traficul rutier pe pasaj.
Nu cred că e arădean care să nu cunoască faptul că cele două pasaje peste calea ferată de la Arad au avut o lungă istorie de așteptări, promisiuni și ani de zile de tergiversări în spate.
Primul pasaj, început de alții și lăsat de izbeliște, a fost finalizat de PSD. Pasajul Micălaca, în schimb, a așteptat ani de zile pentru găsirea unor soluții, care erau clare, previzibile și realizabile încă de la început.
Odată cu intrarea PSD la guvernare, în decembrie 2021, lucrurile au intrat din nou în linie dreaptă, iar ministrul Sorin Grindeanu s-a ținut de promisiunea ca pasajul să fie deschis traficului rutier înainte de Crăciun, anul acesta.
În numele arădenilor, vreau să îi mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru promisiunea ținută și pentru ordinul dat astăzi, de a deschide pasajul Micălaca pentru traficul rutier. Și, sunt convins că, așa cum am discutat cu domnia sa, nici vechiul drum peste calea ferată nu va fi închis.
Este o realizare a echipei PSD de la conducerea Ministerului Transporturilor, care a reușit să ducă la capăt ceea ce conducătorii de mult prea mulți ani ai Aradului nu au făcut, deși au avut mulți ani de partea lor conducerea Guvernului României.
Contractul pentru restul de execuție la acest obiectiv a fost demarat în luna iulie 2022, antreprenorul lucrării fiind SPIC SRL.
Pasajul are o lungime de 722 de metri, cu tot cu rampele de acces, și o lățime a părții carosabile de 7 metri”, precizează deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu