Ministerul Sănătății a finalizat noua formă a Regulamentului privind TIMPUL DE MUNCĂ și efectuarea GĂRZILOR

Ministerul Sănătății a finalizat noua formă a Regulamentului privind TIMPUL DE MUNCĂ și efectuarea GĂRZILOR

Noua formă a Ordinului Ministrului Sănătății 870/2004 care reglementează timpul de muncă al personalului medical și efectuarea gărzilor de către medici aduce numeroase schimbări pozitive pentru personalul medical.

În primul rând, ordinal introduce conceptul de flexibilizarea a timpului de muncă pentru medici. Aceasta înseamnă că un medic poate să efectueze cele 30 sau 35 de ore de muncă săptămânale în mod diferențiat pe zile, în funcție de volumul activității.

În al doilea rând, este introdusă obligativitatea ca, după efectuarea unei gărzi, medicii să beneficieze de 24 de ore de repaus. În felul acesta, se evită ca oboseala acumulată în timpul gărzilor să aibă o influență negativă asupra stării de sănătate a medicului și asupra calității îngrijirilor acordate pacienților.

Nu în ultimul rând, orele petrecute de medici în gardă reprezintă vechime în muncă și în specialitate. În acest mod, activitatea în gardă este cuantificată în beneficiul medicilor care o efectuează.

Noua formă a ordinului  a rezultat în urma unui process laborios de consultare cu personalul medical și reprezentanții sindicatelor. Elaborarea acestui ordin este încă un semn al angajamentului Ministerului Sănătății față de sprijinirea personalului medical. De altfel, reglementarea timpului de muncă este una dintre acțiunile incluse de Ministerul Sănătății în Planul Multianual pentru Dezvoltarea Strategică a Resurselor Umane din Sănătate 2017-2020, lansat în cursul zilei de astăzi la Palatul Victoria.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.