Zice-se că orice minune ţine trei zile. Se pare că există un misticism între minuni şi cifra trei. Nu de alta, dar şi minunea de după tragedia de la Colectiv a ţinut trei… luni. Minune în sensul că politicienii au făcut un mare pas în spate, indiferent de culoarea politică, conştienţi că românului îi stă deja-n gât de atâţia politicieni.
Dar, după trei luni, aceiaşi politicieni încep să scoată capul din nou, cu aceleaşi festivisme, cu aceleaşi demagogii, cu aceeaşi suficienţă de sine, ca nişte indispensabili… „salvatori ai patriei”. Logic, pentru că an electoral, dar mă aşteptam la puţin mai multă decenţă, mă aşteptam ca politicienii să înveţe ceva din experienţa şi consecinţele tragediei de la Colectiv. Măcar să nu mai facă aceleaşi gafe, să nu dea dovadă de opulenţă şi grandomanie, să fie puţin mai cumpătaţi. Nici vorbă…
Poate doar amploarea demagogiei nu este într-atât de mare ca de obicei, dar metehnele au rămas. Chiar dacă avem impresia unui guvern tehnocrat, este, de fapt, un guvern cât se poate de politic, doar format din tehnocraţi. Încă tehnocraţi, pentru că sunt convins că majoritatea dintre aceştia, în frunte cu Dacian Cioloş, vor face în curând pasul spre un partid politic. Chiar premierul a recunoscut că un guvern tehnocrat reprezintă o excepţie, iar regula este un Executiv politic. Guvernul Cioloş poate să se considere tehnocrat, dar răspunde – după aceeaşi perioadă de graţie de trei luni – din ce în ce mai mult la diferite presiuni politice. Aceste presiuni se vor accentua, pe măsură ce calendarul electoral va avansa în timp. Deja sunt semne de inadvertenţe între Executiv şi Parlament, deja sunt ameninţări, voalate pentru ochii lumii, dar cât se poate de tranşante, deja se întrevede o criză guvernamentală, asta în măsura în care Guvernul Cioloş nu va ceda – dacă nu total, măcar în puncte cheie, cum ar fi bani pentru primari – presiunilor politice.
Deci, după trei luni ne-am întors în acelaşi loc. Deocamdată nu într-atât de vizibil, dar cu un trend care nu mai lasă loc de interpretare. N-aş vea să condiţionez însănătoşirea clasei politice de tragedia de la Colectiv, dar indiscutabil ele sunt strâns legate. Nu sunt adeptul ideii că avem nevoie de o tragedie pentru schimbare, dar mă îngrijorează un postulat al acestei idei: dacă nici o tragedie nu poate duce la schimbare, atunci ce? Din păcate, după trei luni, am rămas cu postulatul.
Lasă un comentariu