O femeie care a fost în pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca a avut parte de o surpriză uriaşă atunci când s-a întors acasă.
Potrivit România TV, pe podeaua din beton a unei încăperi a apărut chipul Sfântului Ardealului. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, astfel încât casa femeii a ajuns în scurt timp neîncăpătoare. Vecinii au improvizat un mic altar lângă petele care aduc cu figura lui Arsenie Boca, unde aprind lumânări şi se roagă necontenit.
„Sâmbătă seara m-au luat nişte rude şi m-au dus la sfântul Arsenie Boca. Am mers acolo să mă rog pentru casă, că eu mă judec cu proprietarul şi o să fiu dată afară din casă. M-am închinat, am ajuns la mormântul dânsului, după aceea am venit acasă duminică seara, am văzut chipul într-adevăr, al sfântului Arsenie Boca”, a declarat femeia, citată de România TV.
Sursa: România TV
Lasă un comentariu