Consilierul judeţean Mircea Purcaru, copreşedinte al ALDE Arad, afirmă că Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, a omis să vorbească despre faptul că instituţia pe care o conduce a fost „pedelizată” şi pusă la dispoziţia lui Gheorghe Falcă.
„Mai exact, a ocolit cu grijă subiectul «pedelizării» totale a acestei instituţii, punerea ei la dispoziţia lui Gheorghe Falcă. Aşa cum am spus, Ţolea, ca vicepreşedinte, nu a fost decât o «trompetă» a şefului partidului, Gheorghe Falcă, având sarcina de a-l şicana permanent pe Nicolae Ioţcu. Am mai spus că, de acum înainte, Ţolea va fi obligat de către Falcă să semneze absolut tot ce i se pune în faţă, în scopul de a aduna bani pentru campania electorală a partidului. Cel mai mult m-au «amuzat» însă afirmaţiile lui Ţolea referitoare la strategia de dezvoltare a judeţului. Ani la rând am arătat că, sub domnia PDL, recte Ioţcu, nu a existat o strategie de dezvoltare economică a judeţului în ciuda resurselor consistente pe care le are acesta. Poate că Ţolea s-a referit la aşa zisa strategie culturală, în realitate doar o însăilare de manifestări puerile, menite să justifice salariile liotei de angajaţi pe baza carnetului de partid”, a declarat Mircea Purcaru.
Pe de altă parte, spune consilierul judeţean, s-ar putea ca Ţolea chiar să aibă motive de îngrijorare, din moment ce, aşa cum chiar el a recunoscut, semnează pe bandă rulantă, în calitate de ordonator de credite, documente pe care nu are timp nici măcar să le citească. „Chiar el a declarat că semnează mormane de hârtii, pe care, în mod normal, ar trebui să le semneze altcineva. Poate chiar a luat în serios avertismentul meu şi se teme să nu devină el însuşi ţap ispăşitor. Sincer, m-ar bucura dacă, fie şi de frică, s-ar împotrivi acelor dispoziţii ale partidului contrare legii. Cât despre activitatea mea la ANIF, mă bucur că nu depinde de un Guvern PDL şi nici de Ţolea sau Falcă, aşa că pot să mi-o desfăşor fără presiuni şi fără dispoziţii de a scoate, prin orice mijloace, bani pentru partid”, a spus Purcaru.
Lasă un comentariu