Prim-vicepreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, este de părere că PSD, ca partid principal al coaliţiei de guvernare, are tot dreptul să decidă dacă premierul trebuie schimbat sau dacă unii dintre miniştrii PSD nu şi-au îndeplinit sarcinile pe care le aveau potrivit programului de guvernare. O remaniere sau chiar căderea întregului cabinet, prin demisia premierului, după doar şase luni de guvernare, este de natură să producă inconvenienţe, dar, dacă pericolul înseamnă nerespectarea termenelor de implementare a programului de guvernare, trebuie să se producă.
„Orice întârziere în aplicarea unor măsuri, mai ales de natură economică, va produce o bulversare în lanţ, pentru că nu duce doar la amânarea măsurilor din etapa următoare, ci poate face imposibilă viitoarea implementare a acestora. de aceea, chiar dacă măsurile radicale nu ar fi de dorit, ele devin necesare. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru ca întârzierile să fie recuperate cât mai repede”, spune Mircea Purcaru.
Deasemenea, mai spune liderul ALDE Arad, trebuie explicat, cu maximă transparenţă, că o schimbare a Guvernului unei coaliţii cu un altul, tot al coaliţiei, nu înseamnă instabilitate politică.
„Majoritatea deţinută de către coaliţie nu este sub nicio formă pusă sub semnul întrebării, ceea ce înseamnă cu nu se poate vorbi despre instabilitate. De la bun început, liderii partidelor din coaliţie au declarat ferm că miniştrii care nu vor face faţă exigenţelor vor fi înlocuiţi, inclusiv dacă este vorba despre premier. Vom vedea ce se va decide la Comitetul Executiv al PSD, în urma analizei interne. Subliniez că ALDE va respecta deciziile, aşa cum şi PSD a dovedit că nu se amestecă în evaluarea miniştrilor ALDE. Este încă o dovadă a solidităţii coaliţiei”, a conchis Purcaru.
Bine scris articolul d-nule Simion Todoca , cat despre Mircica Suinul…nivel -clasa a 3-a .
Oare la fel ai gandit si cand cei din echipa TA (ALDE) au vrut sa te schimbe?????????????????
Ce influente PSD-iste ai Purcarete !!!!!
Lasati-l ba ,ca ar face orice sa nu pice,are guri multe de hranit,ha,ha,ha,ha,ha,,,,,,
Era cat pe ce sa fii si tu raschetat!cunosti sentimentul!!!