Consilierul judeţean Mircea Purcaru, prim-vicepreședinte al ALDE Arad, se declară „îngrozit” de „formele aberante pe care le-a luat lupta politică din România și Arad”, dând ca exemplu reacțiile opoziției la promovarea Legii lobby-ului.
„În mod absolut stupefiant, președintele ALDE și al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a fost acuzat că, susținând Legea lobby-ului, susține, de fapt, legalizarea traficului de influență ! Nu m-ar fi șocat atât de tare aceste inepții dacă, în urmă cu câteva zile, nu aș fi citit, siderat, declarațiile unui lider politic al PNL Arad, care spunea că dacă parlamentarii PSD Arad au făcut demersuri la Guvern pentru alocarea de fonduri pentru drumurile din județ se fac vinovați de trafic de influență, iar Guvernul, dacă a dat banii, a comis abuz în serviciu!”, a spus Purcaru.
„Adică, dacă aleșii, la nivel local sau național, vor să-și respecte promisiunile din campanie, pe baza cărora primesc voturi, fac abuz în serviciu și trafic de influență? Până la acest nivel a putut să coboare lupta politică în Arad, în urma comenzii de la București de a critica, sub orice formă, guvernarea PSD-ALDE? Sau, te pomenești că, de fapt, reprezentanții puterii locale, PDL revopsit PNL, pentru a-și justifica eșecurile și incompetența, vor să le spună arădenilor că nu au voie să-și respecte promisiunile, pentru că riscă să fie acuzați de trafic de influență și abuz în serviciu?”, încheie Mircea Purcaru.
Lasă un comentariu