Mircea Vintilă este invitatul special al celei de a VIII-a ediţii a Maris Fest, care se va desfăşura vineri şi sâmbătă (5 – 6 august) la Bulci, lângă Castelul Mocioni.
„Vă aştept la Bulci, să cântăm împreună la Maris Fest”, este mesajul pe care Mircea Vintilă îl transmite arădenilor, dar nu numai, pentru că la Bulci publicul este format și din hunedoreni și timișeni.
Pe scena de la Bulci vor urca Mircea Vintilă, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Mircea Bodolan, Didina Curea, Cristi Buică, Daniel Julean, Nelu Pitic şi Trupa de Serviciu, Corso, Nova Band, Hidro Grup 8, Livia Daniel & Angelica Darot etc.
Iubitorii muzicii folk care doresc să petrecă două zile în mijlocul naturii, la cort, într-o atmosferă care te trimite în timp, în anii 60 – 70, sunt aşteptaţi la Bulci. Intrarea e gratuită, la fel şi camparea şi parcarea.
Foto: Facebook/MangaliaOnline
VENIM MAESRTE, VENIM! 🙂