Mișcare și distracție la Arad, de Ziua Internațională a Dansului

Mișcare și distracție la Arad, de Ziua Internațională a Dansului

La Arad se va marca Ziua Internațională a Dansului pentru al treilea an consecutiv. Evenimentul va avea loc în data de 5 mai, cu începere de la ora 15, pe platoul Palatului Administrativ din Arad.

Anul acesta evenimentul va fi organizat în data de 5 mai 2016, deoarece data de 29 aprilie când este celebrată Ziua Internațională a Dansului cade conform calendarului ortodox în  Săptămâna Patimilor.

Evenimentul va debuta începând cu ora 15.00 prin cursurile organizate în aer liber: Dans modern cu Ioana Royal Steps, Zumba – cu Iuliu și Nichol, Breakdance – cu BEAT și hip-hop cu Andra Crișan și Radian.

Ziua se va încheia cu un spectacol oferit de diferite trupe de dans (Mini program de Zumba, Xstyle, XStyle Unlimited și Minikids, Burning XStyle Kids, Next X Style, Souls Crew, Real Action Crew, Mike David, Royal Steps, Palatul Copiilor prin trupele Azucar, Baby Star și Stil).

Persoanele interesate de cursurile din aer liber se pot înscrie prin completarea unui formular la adresa de mail:  [voluntariatarad@gmail.com], până pe data de 4 mai 2016, ora 18.00. Primii 20 de înscriși la fiecare curs primesc un tricou personalizat pe care aceștia îl vor purta la eveniment.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.