Reprezentanții municipalității susțin că modernizarea rutei Aradul Nou – UTA va fi un model pentru traficul mai puțin poluant.
Unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare a traficului din Arad va fi realizat parțial din fonduri europene, parțial prin efortul administrației locale. Este vorba despre proiectul de amenajare a traseului de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare.
„Pentru toți arădenii și pentru locuitorii din Aradul Nou în mod special, construcția unui nou pod peste Mureș este binevenită, va scurta timpul petrecut în trafic, datorită acestui nou traseu. Faptul că vom avea un sistem de transport în comun nou, modern, nepoluant, cu stații modernizate este de asemenea lăudabil. Mă bucur că în acest mandat am făcut câțiva pași pentru realizarea acestui proiect foarte mare, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. La începutul lunii iunie, a avut loc semnarea contractului de achiziție a 10 autobuze electrice pentru acest traseu. Recent, am votat in CLM si sursa care acoperă partea de cofinanțare. Cred că intrăm în linie dreaptă pentru realizarea unui proiect care va constitui un model, pentru că pe lângă faptul că ajută la un trafic mai rapid, propune foarte multe soluții pentru un trafic nepoluant, modern”, susține consilierul municipal PNL Doru Găman.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu