Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a adoptat mai multe modificări substanţiale la legislaţia privind concediul şi indemnizația lunară pentru creşterea copiilor, existând în dezbatere legislativă trei proiecte în acest sens. Printre cele mai importante modificări propuse se numără: eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună, mamele să primească 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani și să nu mai trebuiască să aleagă între un an sau doi de concediu. Dacă decid să se întoarcă la lucru, mamele vor primi un stimulent de inserţie în cuantum de 50% din indemnizaţia minimă (adică din 85% din salariul minim brut).
Nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Salariul minim brut pe ţară, la care se raportează calculul acestei indemnizaţii, este în prezent de 1050 lei pe lună, însă de la 1 mai va creşte la 1250 lei/lună.
„Această lege se aplică şi mamelor care au născut deja şi care vor fi în concediu pentru creşterea copilului la 1 iulie, când intră legea în vigoare, până la împlinirea vârstei copilului de 2 ani. E o lege de care este mare nevoie, pentru că tot vorbim de susţinerea natalităţii, de susţinerea familiei”, a precizat Cristina Pocora (PNL), vicepreşedintele comisei.
Ministrul Muncii, Ana Costea s-a opus mai multor prevederi decise de comisie, printre care eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună. Ministrul a susţinut că este nevoie de acest plafon pentru a se evita tentative de fraudă şi pentru a nu exista discriminări.
Costea a propus să se menţină limita maximă de 3400 lei corelativ cu extinderea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie de un an.
Fostul ministru al Muncii în guvernul Victor Ponta, Rovana Plumb, a susținut în cadrul comisiei că „nu putem ţine cont de efortul bugetar dacă vorbim de copii”
Au existat şi propuneri care au fost respinse, cum ar fi ca indemnizaţia lunară minimă să echivaleze cu salariul minim sau cu 85% din salariul mediu.
O altă prevedere a legii se referă la faptul că părintele care s-a întors din concediul de creştere a copilului nu poate fi concediat timp de şase luni de la revenire.
Proiectul de lege cu aceste modificări va intra la votul final în plen săptămâna viitoare.
Modificările ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2016.
Lasă un comentariu