Municipalitatea amenajează peste 5000 de locuri de parcare în Arad. UNDE vor fi acestea

Municipalitatea amenajează peste 5000 de locuri de parcare în Arad. UNDE vor fi acestea

Primăria municipiului Arad anunță demararea lucrărilor de amenajare și numerotare a locurilor de parcare de reşedinţă din Cartierul Alfa. Acţiunea va continua şi în cartierele Confecţii, Vlaicu şi Micălaca, pâna la refacerea integrală a celor 5144 de locuri cu parcări rezidenţiale din municipiul Arad, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

„Este de fapt un prim pas în vederea atribuirii/licitării locurilor de parcare de reședință din municipiul Arad. Până în data de 24.10.2017, «Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor de reședință din municipiul Arad» se află la transparență decizională. Locurile de parcare care fac obiectul atribuirii sunt cele situate în parcările de domiciliu/reşedinţă din municipiul Arad situate la mai puţin de 30 m de frontul imobilelor utilizate de locatari. În parcările de domiciliu/reşedinţă se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/utilizatorilor de autoturisme cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone,  câte un loc de parcare pentru fiecare apartament/spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, cu excepţia persoanelor care deţin garaje”, se precizează în comunicat.

De remarcat, că deţinerea unui autoturism în proprietate este o condiţie obligatorie pentru a participa la procedura de licitaţie privind atribuirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament, chiria de bază pentru un loc de parcare va fi de 15 lei/lună la care se adaugă TVA şi se achită integral, la data semnării contractului pentru locul respectiv. Persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în grupele «grav» sau «accentuat» li se vor atribui în mod gratuit locuri de parcare”, se mai arată în comunicat.

Până la data de 24.10.2017, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind acest document, care poate fi studiat integral pe site-ul Primăriei Arad, la adresa: http://www.primariaarad.ro/proiecte.php?action=full&sid=997.

  1. Cartierul Micalaca este sufocat de nr.mare de masini si lipsa locurilor de parcare , din aceasta cauza strazile au devenit de unic sens , adica stai la capatul strazii pana trece masina din sens opus ,si asta de multi ani . Primaria ar trebui sa vina mai des pe aici ,mai ales pe strazile Caius Lepa ,Imasului ,Abrud strazi care arata mai rau ca pe vremea comunistilor .Urgent trebuie facute parcari si asfaltari si in spatele blocurilor unde cand ploua te umpli de noroi !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.