Navă EȘUATĂ din cauza MARINARULUI BEAT. Urmările pot fi CATASTROFALE!

Navă EȘUATĂ din cauza MARINARULUI BEAT. Urmările pot fi CATASTROFALE!

Un marinar rus a provocat eşuarea, cu toată viteza, a unei nave cargo de 7.000 de tone şi 129 de metri lungime, pe o coastă în Scoţia. Cargoul Lysblink Seaways era în drum de la Belfast (Irlanda de Nord), către Skogn (Norvegia), atunci când a intrat cu toată viteza în ţărmul stâncos.

Când a fost tractată, nava era atât de grav avariată încât a fost casată.

O anchetă a fost demarată de urgență și a stabilit că marinarul rus, în vârstă de 36 de ani, singurul de cart în momentul naufragiului, a devenit „neatent… din cauza efectelor consumului de alcool”.

În afara programului, în cabina sa, ofiţerul a dat un telefon care i-a „provocat anxietate, după care a consumat 0,5 litri de rom”, se mai arată în raport.

Apoi şi-a început cartul, la miezul nopţii, ca singurul ofiţer însărcinat cu nava.

Cantitatea de alcool pe care a consumat-o l-a împeidicat să efectueze ajustări cruciale ale cursului, se arată în raport, iar sistemul de alarmă al navei, care ar fi putut alerta restul echipajului, nu era pornit.

Un test al alcoolului în aerul respirat, la care ofiţerul-şef a fost supus la câteva ore după accident, a relevat o alcoolemie de 2,71 mg/ml – aproape de opt ori peste limita maximă admisă în cazul marinarilor profesionişti în Marea Britanie (0,27% alcool în sânge, conform terminologiei americane).

Proprietarul navei, DFDS, are o politică de tolernţă zero faţă de consumul de alcool la bord şi ar fi trebuit să efectueze teste aleatoare atât în privinţa consumului de alcool, cât şi de droguri.

Ancheta a stabilit, însă, că Lysblink Seaways avea la bord băuturi alcoolice, iar membrii echipajului încălcau frecvent regula.

De asemenea, nu au existat dovezi ale efectuării unor teste aleatoare, conform politicii companiei.

Nu au fost raportate victime în urma accidentului, însă, din navă s-au scurs 25 de tone de motorină în apele de coastă.

Ancheta a relevat, de asemenea, practici de navigaţie nesatisfăcătoare şi o lipsă a măsurilor de control care, dacă ar fi fost implementate, ar fi condus la evitarea accidentului.

Sursa: turner.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.