Aradul se desparte zilele acestea de unul dintre cele mai pitorești personaje ale Revoluției din decembrie 1989. Nicu Ieran, omul pentru care Revoluția nu s-a terminat niciodată, a murit bolnav, într-un spital din Timișoara.
„A fost un adevărat revoluţionar. A fost unul dintre primii revoluţionari, fiind reţinut în seara de 20 decembrie 1989, când s-a ieşit în faţa Consiliului Judeţean, la Pugna… Să-l ierte Dumnezeu şi să-l odihnească în pace!”, a declarat Florian Cosma, preşedintele executiv al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, citat de aradon.ro.
În Arad, Nicu Ieran a fost sinonim cu protestul în anii 90 și chiar după aceea, ducând „revoluția” cu el oriunde mergea, de la restaurant în Palatul Administrativ și până la universitate. Cunoscându-l, ne așteptăm să protesteze și pe lumea cealaltă, spre care a plecat parcă prea devreme, la 67 de ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
P.S. Cei care doresc să-și ia rămas bun de la Nicolae Ieran o mai pot face în această seară, de la ora 20, la Casa Funerară Kuki, sau miercuri, de la ora 12, când va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul Eternitatea (UTA).
Foto: Apollonia TV
Da, cu toții l-am cunoscut pe Nicu. E inutil să scriu cum a fost sau ce impresii a lăsat în ultimii 33 ani. Chiar dacă realizările lui în plan social n-au fost mari, el rămâne în memoria noastră ca Nicu Ieran, prezent la mai toate acțiunile de protest. Ridicat de jandarmi, dus la izolare, a fost întotdeauna de partea bună a lucrurilor. A respectat ceea ce era de respectat dar neînțeles uneori, a produs și pagube de imagine. Nesemnificative. Nicu Ieran rămâne un simbol al Aradului. Chiar dacă unii nu vor asta.